Ioan Oltean: Nu am făcut trafic de influenţă pentru Beny Alex
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean a susţinut, în acdrul emisiunii Subiectiv, de la Antena 3, că nu a făcut trafic de influenţă în favoarea firmei Beni Alex deţinută de omul de afaceri Vasile Ţânţaş. Mai mult, Oltean a precizat că parchetul a dat soluţia NUP în acel caz sesizat de fostul Ministru Codruţ Şereş. Liderul democrat-liberal a recunoscut, însă, că îl cunoaşte pe destul de controversatul afacerist din Negreşti Oaş (Satu Mare), unul dintre copiii acestuia fiind membru PDL Satu Mare, de pe vremea în care Ioan Oltean se ocupa de organizaţia judeţeană de acolo.
În cadrul emisiunii, moderatorul Răzvan Dumitrescu a precizat că la Congresul PDL, presei i-a “sărit un ochi” un Bentley alb, “de mai mare frumuseţea”. În context, s-a făcut legătura dintre deputatul bistriţean şi Vasile Ţânţaş, plus acuzaţiile de trafic de influenţă pentru contracte în domeniul energiei aduse, acum patru ani, de ministrul conservator Codruţ Şereş.
“Cred că e cazul să precizez a nu ştiu câta oară, şi aş vrea să reţineţi foarte exact ceea ce vă spun eu. În 2007, domnul ministru Şereş a făcut o plângere la DNA, pentru că am făcut trafic de influenţă în favoarea acestei firme. Sigur, o inepţie pe care a debitat-o inconştient probabil, domnul ministru Şereş. La vremea respectivă, am arătat şi am spus-o foarte clar, că n-am făcut niciun trafic de influenţă şi nu am absolut nimic cu firma aceasta, în sensul de a o susţine, sau de a o favoriza în obţinerea de contracte pe energie electrică. Nici măcar un kilowatt această firmă n-a... (…)Am început o explicaţie şi aş vrea să o dau pentru ultima dată, pentru că e chiar mai mult decât răuvoitor să se aducă mereu în discuţie o chestiune absolut falsă şi neadevărată. La acea acţiune a domnului ministru Şereş, instituţia sesizată a dat, fără niciun fel de problemă, NUP. S-a constatat că n-a fost vorba de niciun trafic de influenţă”, a explicat lsecretarul general al PDL.
Ioan Oltean a adăugat, la aceeaşi emisiune, că nu este interesat de faptul că această firmă are contracte cu statul şi “se joacă cu energie ieftină”. “Pe mine nu mă interesează, atât timp cât eu nu sunt implicat şi nu am nimic în comun cu această firmă, îi cunosc pe proprietari, am răspuns mulţi ani de organizaţia... (…) Sigur, unul dintre băieţii domnului Ţânţaş este membru al Partidului Democrat Liberal, organizaţia din Satu Mare. A fost, din câte ştiu eu, delegat la Conferinţa Naţională a partidului”, a concluzionat pe acest subiect, Ioan Oltean.
Adaugă comentariu nou