Codruţ Şereş: „Mircea Geoană ar avea de pierdut, dacă nu ne ia în considerare”
-
View the full image
Şereş
Secretarul general al PC, Codruţ Şereş, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bistriţa, că, deşi PC, prin alianţă, se află la guvernare cu PSD, formaţiunea politică pe care o reprezintă nu este deloc luată în seamă de către social-democraţi.
Şereş şi-a arătat nemulţumirea spunând că deşi PSD a ajuns la guvernare şi cu ajutorul PC, când s-au împărţit funcţiile în deconcentrate, conservatorii nu au fost luaţi în calcul.
Secretarul general PC a spus că doar în campanie sunt căutaţi, iar după campanie sunt uitaţi, iar acest lucru îi doare pe colegii din Partidul Conservator.
„Deocamdată, PC în relaţia cu PSD a participat doar în campania electorală şi a susţinut candidaţii propuşi, iar după, reprezentanţii PC nu au mai fost invitaţi în delegaţiile permanente judeţene, nu au mai fost suficient de buni”, a declarat Codruţ Şereş.
În ceea ce priveşte campania pentru prezidenţiale, Şereş a afirmat, că probabil vor fi căutaţi în perioada următoare, deoarece PC îl susţine pe Mircea Geoană ca şi candidat la alegerile prezidenţiale.
„În ce măsură cei de la PSD vor considera necesară participarea noastră în structurile de campanie conform parteneriatului, vom vedea. Nu pot să mă duc să fac campanie, fără să fiu invitat (…) Depinde doar de ei, dacă vor sau nu să aibă cu câteva procente mai puţin. Noi, sigur vom merge la vot. Dacă ni se va solicita prezenţa şi participarea, noi vom fi prezenţi, pentru că am anunţat faptul că dorim să susţinem candidatul comun, adică cel propus de PSD, pentru alegeri prezidenţiale”, a menţionat Şereş.
Secretarul general PC, Codruţ Şereş, a mai susţinut şi că, în condiţiile date, Partidul Conservator nu are nimic de pierdut, ci dimpotrivă, candidatul PSD, în cazul în care nu îi ia în considerare.
Şereş a concluzionat că PC a mers pe deviza bunului simţ, iar cele spuse la adresa PSD vin ca un semnal prietenesc, nu ca un ultimatum.
Citiţi şi:
- Ioan Georgiu este noul preşedinte interimar al Partidului Conservator
- Ioan Oltean: Nu am făcut trafic de influenţă pentru Beny Alex
- Conservatorii îi pun condiţii lui Geoană
- Conservatorii intră în echipa de campanie a lui Mircea Geoană
- Viorel Pupeză şi Ionel Tompa, cooptaţi în Delegaţia Permanentă PSD + PC
Adaugă comentariu nou