Conservatorii intră în echipa de campanie a lui Mircea Geoană

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, Ioan Georgiu, a declarat ieri că, în urma unor discuţii cu liderii PSD Bistriţa-Năsăud, PC se va implica în campania electorală pentru prezidenţiale, în semn de respectare a protocolului alianţei.

„Spre bucuria mea, vocile din PC care aveau dubii la susţinerea lui Geoană pentru alegerile prezidenţiale au încetat, iar la această dată, tot colectivul Partidului Conservator este pentru susţinerea lui Mircea Geoană. În acest sens, am constituit echipe tehnice de campanie. Sunt trei echipe, una la nivel de municipiu formată din 12 persoane, o a doua echipă la nivel de judeţ formată din 15 persoane. Aceasta echipă va însoţi echipa PSD în comunele, unde social-democraţii nu au primari. O a treia echipă cu 20 de membri îl va ajuta pe primarul PSD Nicu Moldovan în campania care se va desfăşura în oraşul Beclean şi în localităţile aparţinătoare”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Georgiu, preşedinte interimar PC B-N.

Liderul conservatorilor s-a arătat optimist în ceea ce priveşte victoria lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, deoarece din discuţiile purtate cu oamenii pe teren, mulţi şi-au exprimat dorinţa de schimbare în România.

Potrivit lui Georgiu, actualul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, nu are nicio legătură cu nevoile poporului român.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5