Între Bistriţa-Viişoara, iluminatul public se va face prin panouri fotovoltaice
-
View the full image
arhivă
Vorbim deocamdată despre un studiu de fezabilitate ce vizează un proiect în valoare de 1 milion de euro, care are la bază introducerea în sistemul de iluminat public a panourilor fotovoltaice, ce aduc costuri mai mici la facturile de energie şi valorificarea resurselor de energie regenerabilă.
Ideea a fost vehiculată, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de către primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care a convocat Consiliul Economic în şedinţă pentru a aduce modificări proiectului menţionat mai sus.
,,Este vorba despre zona pilot Bistriţa –Viişoara, zona străzilor cu nume din muzica clasică românească, George Enescu, Sergiu Celibidache, Gheorghe Dima, Compozitorilor etc.
Sunt 7-8 străzi. Vorbim despre un studiu de fezabilitate pe care nu l-am aprobat încă în Consiliul Economic şi l-am amânat pentru a fi completat cu propunerile care au fost făcute, azi, (n.r. – miercuri, 18 mai), în cadrul şedinţei Comisiei tehnico-economice. E vorba despre a realiza iluminatul public în zona respectivă cu panouri fotovoltaice, deci fără consum energetic din reţea”, a afirmat Ovidiu Creţu.
Potrivit edilului, investiţia se ridică la un milion de euro, reprezentând crearea de noi capacităţi de producere a energiei electrice prin montarea de stâlpi de iluminat public prevăzuţi cu panouri fotovoltaice şi reducerea costurilor către consumatorii de energie electrică, valorificându-se, astfel, resursele energetice regenerabile, îndeosebi energia solară.
,,Ne dorim să implementăm acest proiect cu fonduri europene din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu.
Urmează să stabilim şi valoarea proiectului prin prisma studiului de fezabilitate, dar eu cred că se va apropia de 1 milion de euro.
Modificările pe care le-am adus şi propunerile care au fost făcute vor da de lucru proiectanţilor, astfel încât vom intra cu acest studiu de fezabilitate într-o şedinţă de Consiliu Local din luna iunie. Dacă lansarea chemării de către Ministerul Mediului va fi făcută foarte repede, atunci vom face o şedinţă extraordinară pentru a-l aproba, dacă nu îl lăsăm pentru şedinţa ordinară din luna iunie”, a precizat primarul Bistriţei.
Panourile fotovoltaice asigură un iluminat public mai ieftin. Anual, pentru iluminatul public, Primăria Bistriţa cheltuie 13--15 miliarde de lei vechi.
Citiţi şi:
- Pe 10 străzi din municipiu, iluminatul public se va face prin panouri fotovoltaice
- Primarul Ioan Turc, la Ministerul Economiei: Parc de panouri fotovoltaice la Sărata pentru școlile și instituțiile din subordinea municipalității și iluminatul public
- PANOURI FOTOVOLTAICE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC
- „Panou fotovoltaic" pentru iluminat public în municipiu
- Preşedintele Radu Moldovan: Voi propune trecerea terenului de pe str. Bistricioarei, a PUZ-ului și Studiului de fezabilitate, către CL Bistriţa! Parcare supraetajată din fonduri europene
Adaugă comentariu nou