Elevi italieni în Săptămâna “Comenius”, la Bistriţa
Săptămâna “Comenius” a adus la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa un schimb de experienţă în cadrul Proiectului multilateral “În întâmpinarea Europei de ieri şi de azi”, cu parteneri din Italia. Delegaţia de la Instituto Comprensivo “Italo Calvino” din Allieste (Lecce) a fost primită cu pâine şi sare de către elevii bistriţeni. În cuvintele lor, directorul instituţiei gazdă, Camellia Tabără, şi coordonatoarea de proiect Cristina Iurişniţi, au sublinit importanţa acestui proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, care are ca parteneri şcoli din Franţa, România şi Italia, urmărind dezvoltarea cunoştintelor despre UE în cadrul curriculum-ului şcolar. Din Italia este prezentă o delegaţie de 8 cadre didactice şi 20 de elevi, care vor exersa alături de elevii români abilităţile şi competenţele lingvistice în limbile franceză, engleză, în cadrul unor lecţii deschise, urmate de demonstrarea capacităţilor creative în cadrul unui atelier de arte plastice, iar priceperea sportivă - în cadrul activităţii “Ştafeta prieteniei”. Din program amintim şi Tombola UE, excursia de la Tihuţa, unde vor descoperi legenda şi adevărul istoric despre mitul lui Dracula, concertul de la Centrul Cultural Municipal. Din partea oaspeţilor a vorbit directorul Filomena Gianelli.
Adaugă comentariu nou