Dezvelirea bustului Mihai Eminescu
La 161 de ani de la naşterea „Luceafărului poeziei româneşti” – Mihai Eminescu, la 15 ianuarie 2011, la Lechinţa, va fi dezvelit bustul poetului nepereche. Va fi al 32-lea monument donat de medicul Traian Gheorghe Dascăl din Năsăud, ca semn al preţuirii distinselor personalităţi ale culturii, istoriei şi ştiinţei din ţara noastră.
În organizarea Primăriei şi Consiliului Local Lechinţa a Grupului Şcolar a bisericii şi a cercului ASTRA din Lechinţa, sâmbătă, începând cu ora 12.00, se vor desfăşura festivităţile de dezvelire a bustului poetului Mihai Eminescu sculptat de Vlad Prună, donat, aşa cum am afirmat mai sus, de dr. Traian Gheorghe Dascăl, comunităţii lechinţene.
Primarul Lechinţei, Florian Romeo Daniel va întâmpina oaspeţii cu un cuvânt de bun-venit, iar după intonarea Imnului Naţional, va fi dezvelit bustul şi preoţii locali vor oficia un Te Deum. Pe muzica Imnului Eroilor se vor depune coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local Lechinţa, Academiei Române, Despărţământul Năsăudean Astra şi Grupului Şcolar Lechinţa, director Alexandru Gherman, director ed. T. Berar, a cărui elevi vor omagia evenimentul printr-un colaj de versuri şi cântece din opera lui Eminescu, elevi care fac parte din Grupul folcloric „Lechinţenii”, instructori profesorii Iulius Măierean, Camelia Florian şi Viorica Neamţu.
Cu acest prilej îi va fi oferită medicului Gheorghe Traian Dascăl, diploma de Cetăţean de Onoare a comunei Lechinţa, ocazie cu care vor lua cuvântul personalităţi locale şi invitate: academicianul Dumitru Protase, academicianul Horia Colan, conf. univ. dr. Călin Teutişan (UBB Cluj-Napoca), prof. univ. dr. ing. Barbu Bălan (preşedintele Asociaţiei de refugiaţi şi al revistei „Pro memoria” Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Dumitru Acu (preşedintele Asociaţiei ASTRA), prof. Ioan Seni (preşedintele Despărţământului Astra Năsăud) ş.a.
Cu acest prilej s-a constituit şi Cercul ASTRA Lechinţa, preşedinte prof. Iulius Măierean, care va prezenta componenţa Comitetului local Astra şi un proiect de acţiuni pe anul 2011, program dedicat jubileului „Astra – 150 de ani de la înfiinţare”.
Manifestarea se va încheia cu oferirea de diplome din partea Astrei şi a Primăriei Lechinţa.
Adaugă comentariu nou