“PACEA SI NON-VIOLENŢA PENTRU TOŢI COPIII ”
Cadrele didactice, elevii şi părinţii Şcolii Generală „Lucian Blaga”, au desfăşurat cu ocazia Săptămânii Educaţiei Globale (15-20.11.2010) o serie de activităţi extraşcolare. Scopul acestor activităţi l-a constituit acţionarea în vederea asigurării condiţiilor instaurării unei lumi durabile şi sigure pe baza analizării problemelor sociale şi economice, a diversităţii culturale şi a strategiilor de instituire a păcii. Cadrele didactice au urmărit prin aceste activităţi îndeplinirea următoarelor obiective : O 1. Înţelegerea de către elevi a proceselor complexe care determină violenţa, conflictele la nivel individual, de grup, naţional şi global; cunoaşterea modalităţilor de rezolvare a acestora şi implicarea în prevenirea şi eliminarea lor; O.2. Dezvoltarea abilităţilor personale şi sociale necesare convieţuirii în armonie cu ceilalţi, O.3. Formarea comportamentului proactiv, bazat pe respectarea drepturilor omului, O.4. Crearea şi dezvoltarea comunităţii de învăţare în care elevii şi profesorii se motivează reciproc pentru a lucra împreună în vederea înţelegerii problemelor sociale cu care se confruntă şi identificării soluţiilor potrivite capabile de aplicabilitate.
Astfel de activităţi urmăresc dezvoltarea în rândul elevilor a unor abilităţi precum gândirea critică (abordarea problemelor în mod critic pentru recunoaşterea şi respingerea îndoctrinării şi manipulării); empatia; cooperarea; asertivitatea (capacitatea de comunicare clară într-o manieră non-agresivă); abilitatea socială (abilitatea de a influenţa procesul de luare a deciziei în baza unor cunoştinţe unanim cunoscute, în mod constructiv şi non-discriminatoriu).
În perioada 15-20.11.2010, s-au desfăşurat activităţi extraşcolare precum: campanii anti-violenţă, expoziţii cu tema “ Pacea şi non-violenţa pentru toţi copiii “ (postere, afişe, colaje )Realizarea majoră a proiectului constă în stimularea şi conştientizarea comportamentul participativ al elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor precum şi capacitatea membrilor comunităţii locale de a se angaja în activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în şcoli.
Coordonator proiecte şi programe:
prof. psiholog Hangan Andreea
Adaugă comentariu nou