Dascălii de la „Andrei Mureşanu” se înscriu la FSI „Spiru Haret”

Cea mai mare organizaţia sindicală la nivel de unitate de învăţământ, cea de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, a decis să se înscrie la Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, ne-a declarat liderul Ionel Tompa. Potrivit acestuia, cele 154 de cadre didactice şi personalul auxiliar au hotărât să-şi continue lupta sindicală la „Spiru Haret”, nemulţumite de modul în care au fost reprezentate de către FSLI. De altfel, la întâlnirea de la colegiul bistriţean a participat şi vicepreşedintele Emil Moceanu de la FSLI Bistriţa-Năsăud, care a încercat să-i… întoarcă din drum, însă fără succes. O decizie similară a fost luată şi la Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa, dar şi în alte unităţi şcolare, astfel că, până-n prezent, numărul celor care intenţionează să renunţe la serviciile sindicale ale FSLI depăşeşte 300. Profesorul Ionel Tompa susţine că acesta este doar începutul, discuţii premergătoare fiind în mai multe zone ale judeţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5