Podul dintre Tărpiu şi Mintiu, în recepţia finală
Ieri a avut loc recepţia finală a podului de pe DJ 173 B (km 19+291), dintre Tărpiu şi Mintiu, conform procedurilor demersul având loc după doi ani de la finalizarea lucrărilor, adică după expirarea termenului de garanţie. Comisia de recepţie, condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, a evaluat starea lucrărilor, considerând că nu există niciun fel de probleme tehnice.
Proiectată de SC Drum Proiect SRL, în colaborare cu prof. univ. dr. Gabriela Viorel de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, “lucrarea de artă”, aşa cum este considerată de specialişti, a fost executată de SC Fulga SRL Negreşti-Oaş, firmă care a mai executat lucrări similare şi la Sângeorz-Băi, Buduş, Coşbuc sau la Şoimu (DJ 173 A – Bistriţa Bârgăului – Colibiţa). Investiţia derulată de Consiliul Judeţean a însumat aproximativ 918.000 lei, potrivit datelor furnizate de şeful Serviciului Administrare Drumuri Judeţene şi Lucrări Publice, ing. Alexandru Orţan.
Pe drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud sunt circa 160 de poduri, dintre care 100 ar necesita lucrări de reabilitare şi consolidare. Deoarece costurile pentru astfel de investiţii sunt substanţiale, proiecte rămân pe o listă îm aşteptarea unor vremuri mai bune.
Citiţi şi:
- Alexandru Orţan, şeful Drumurilor Judeţene: Peste 52 milioane lei, investite în drumurile judeţene. Drumurile judeţului nu pot fi altfel decât ale României
- Tânăr din Mintiu, prins conducând fără permis!
- Tânăr din Mintiu, cercetat pentru infracţiuni rutiere
- La Mintiu, salvatorii intervin la o persoană care a căzut din copac!
- Aquabis aduce precizări cu privire la alimentarea cu apa în Nimigea de Jos, Nimigea de Sus, Mocod, Florești, Mintiu, Tăure, Cociu și Mogoșeni
Adaugă comentariu nou