Grevă de avertisment la APIA
-
View the full image
arhivă
Ieri, funcţionarii afiliaţi Sindicatului Teritorial (ST) APIA Bistriţa-Năsăud au fost în grevă de avertisment cu încetarea programului de lucru, în intervalul orar 10-12. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de măsura Guvernului Boc de a reduce salariile bugetarilor cu 25%, începând cu data de 1 iunie.
Salariaţii APIA Bistriţa-Năsăud sunt singurii care au recurs la acţiuni de protest până pe 31 mai, când toţi bugetarii vor declanşa grevă generală. Ceilalţi sindicalişti care lucrează în Poliţie, Administraţie Publică, Sănătate, Protecţia Copilului, în domeniul Sanitar Veterinar, Protecţia Consumatorilor, Gardă Financiară, Finanţe, aşteaptă rezultatele discuţiilor purtate de liderii marilor confederaţii sindicale în privinţa declanşării acţiunilor de protest.
,,Este o perioadă foarte grea pentru toata lumea, însă colegii mei sunt îngroziţi de deciziile luate. Noi gestionam fondurile europene, muncim în fiecare zi pentru ca oamenii să-şi poată accesa subvenţiile şi campaniile derulate de instituţie, şi nu ne permitem să avem momente de respiro. În ceea ce priveşte greva de avertisment, am vrut să tragem un semnal de alarmă. Este doar primul pas pe care îl facem urmând ca în data de 31 mai să fim solidari cu colegii din întreaga ţară şi să intrăm în grevă generală”, a spus Ciprian Petruse, liderul judeţean al Sindicatului Teritorial APIA B-N.
APIA Bistriţa-Năsăud derulează în prezent campania de preluare cereri la ovine/caprine al cărei termen limită de depunere a cererilor este data de 31 mai, la fel şi pentru preluarea dosarelor restante aferente anului 2010.
Citiţi şi:
- Greva de avertisment a funcţionarilor publici
- Miercuri, 17 mai, grevă de avertisment în învăţământ între orele 11-13! De luni, 22 mai, grevă generală!
- Miercuri, între orele 14-16. Comisarii de mediu, în grevă de avertisment
- Grevă de avertisment în sistemul de sănătate. Luni între 8 şi 10 vor fi asigurate doar urgenţele din spitale
- Sindicaliştii din Primăria Năsăud, în grevă de avertisment!
Adaugă comentariu nou