Răsfăţ pe bani publici, între 3.000- 6.400 de euro pe lună pentru un deputat de B-N
-
View the full image
Radu Moldovan
-
View the full image
Ioan Nelu Botiş
-
View the full image
Ioan Ţintean
-
View the full image
Ioan Oltean
Camera Deputaţilor a cheltuit în luna martie peste un milion de euro, numai pe indemnizaţiile nete ale parlamentarilor, pe diurne, cazare în Bucureşti, teritoriu şi străinătate. Suma nu include cheltuielile acestor parlamentari cu propriile birouri parlamentare, întreţinere, chirii, utilităţi şi salariile personalului acestor cabinete.
Judeţul nostru este reprezentat în Camera Deputaţilor de patru parlamentari: Ioan Oltean (PDL), Ioan Nelu Botiş (PDL), Emil Radu Moldovan (PSD) şi Ioan Ţintean (PNL).
Ioan Nelu Botiş, cel mai costisitor parlamentar
Campionul acestei luni la beneficii financiare totale primite de la stat este deputatul PDL Ioan Nelu Botiş - 28.878 lei (6.418,17 euro), urmat de deputatul PSD Emil Radu Moldovan – 21.129 lei (5.045,37 euro). Îi urmează liberalul Ioan Ţintean – 18.298 lei (4.369,36 euro) şi democrat-liberalul Ioan Oltean- 11.829 lei (2.824,63 euro).
În medie, un deputat beneficiază de o indemnizaţie lunară netă de circa 5.000 de lei, sumă la care se adaugă banii de diurnă pentru deplasările interne şi externe, decontarea cazării în Capitală, prin ţară sau în străinătate, plus decontarea facturilor telefonice.
În total, un deputat poate încasa lunar din indemnizaţii şi sume forfetare o sumă care trece peste nivelul de 100 milioane de lei, apropiindu-se în medie de 3.000 de euro.
Botiş, singurul deputat cu deplasări în străinătate
Deputatul PDL Ioan Nelu Botiş nu este doar unul dintre cei mai costisitori deputaţi la nivel naţional, dar are apetit şi pentru deplasări externe. Este singurul deputat de Bistriţa-Năsăud care a primit diurnă pentru deplasări în străinătate: 803 lei au costat diurna, cazarea şi banii de transport pentru Ioan Nelu Botiş.
Ce-i drept o sumă infimă în comparaţie cu suma cheltuită de colega sa de partid, democrat-liberala Maria Stavrositu- 12.356 lei pentru călătoriile peste hotare.
Mobilul pe bani publici
În majoritatea lor, deputaţii nu au făcut exces de telefoanele mobile de serviciu. Cu excepţia vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, care a vorbit în martie de 716 de lei, dar deja, facturile mari au devenit un obicei pentru Oltean.
În medie, factura pentru telefoanele mobile ale deputaţilor noştri se ridică la suma de 58 de lei.
Peste 8.000 de lei, cazarea în Bucureşti
În Bucureşti, statul cheltuie pentru cazarea unui deputat la hotel, 8.333 de lei. Deputatul PDL Ioan Oltean este singurul parlamentar din judeţul nostru care nu primeşti bani pentru cazare, Oltean deţinând două apartamente în Bucureşti.
Altfel se pune problema atunci când vine vorba de banii cheltuiţi de parlamentarii noştri care fac naveta între Bucureşti şi teritoriu. În luna martie, aceştia au primit următoarele sume: Ioan Nelu Botiş (PDL)- 1.958 lei pentru deplasare în Bucureşti şi 1.260 lei pentru deplasare în teritoriu; Emil Radu Moldovan (PSD) – 2.378 lei pentru deplasare în Bucureşti, şi alţi 1.1209 pentru deplasare în teritoriu; Ioan Ţintean (PNL) – 1.888 lei pentru deplasare în Bucureşti şi 1.120 lei pentru deplasare în teritoriu; Ioan Oltean (PDL) – 2.518 lei, drept diurnă de deplasare în Bucureşti, şi nici un leu pentru deplasarea în teritoriu.
Alţi bani sunt alocaţi pentru transportul în ţară. Cu cât distanţa dintre Bucureşti şi localitatea de domiciliu este mai mare cu atât şi suma alocată pentru transportul lunar este mai consistentă, de multe ori cuantumul ei se apropie de indemnizaţia net lunară primită de aceştia.
Este şi cazul deputaţilor Ioan Nelu Botiş (PDL) – 4.822 lei, indemnizaţia netă fiind de 5.027 lei, şi deputatul Emil Radu Moldovan (PSD) – 4.334 lei, primind o indemnizaţia netă lunară de 4.906 lei.
Citiţi şi:
- Cheltuielile deputaţilor disponibile pe internet
- Deputatul PDL Ioan Nelu Botiş renunţă la hotel şi alege chiria
- S-au înmânat certificatele doveditoare pentru noul staff parlamentar
- Ioan Oltean: „Botiş, Ţintean, Sbîrciu şi Prunea sunt ceilalţi parlamentari de Bistriţa-Năsăud”
- Succes deplin noului staff parlamentar al judeţului Bistriţa-Năsăud!
Comentarii
Cred ca nu este destul salar pentru acesti MASCARICI de deputati ,senatori ,cred ca merita banii deoarece au nevoie de ei sunt niste milogi,cu fete numai bune pentru operatii estetice si SPALARE PE CREIER ,NUMAI INTERESELE LOR LE SUSTIN,va doresc d-nor parlamentari sa ajungeti cat de curand pe mesele chirurjanilor,succes
Adaugă comentariu nou