Greve anunţate de Sindicatul salariaţilor din administraţia publică

Primarul Ovidiu Creţu a informat, în conferinţa de presă că prin adresa transmisă de Sindicatul Liber al Salariaţilor din administraţia publică i s-a adus la cunoştinţă că începând cu luna februarie vor avea loc acţiuni de protest organizate ca răspuns la reducerea veniturilor salariale faţă de luna decembrie şi intenţia Guvernului de a face disponibilizări masive de personal. În 2 februarie va fi grevă de avertisment de 2 ore (orele 8-10), în 9 februarie – pichetarea sediilor Ministerului Muncii şi Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în 12 februarie va fi declanşată greva pe termen nelimitat.

Primarul Ovidiu Creţu spune că nu are altceva de făcut decât să ia act de raţiunile pentru care se anunţă acţiunile de protest…

Întrebat în ce priveşte personalul angajat la Primăria Bistriţa, Ovidiu Creţu spune că aparatul de specialitate al Primarului este de 226 de salariaţi, din care circa 200 sunt funcţionari publici, diferenţa fiind contractuali. Restul angajaţilor sub „sigla” primăriei sunt ai „serviciilor publice” şi sunt în număr de aproximativ 700.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5