Flavia Teoc - „Calendar românesc în 12 cronici şi o precuvântare”
-
View the full image
Flavia Teoc
-
View the full image
1
Absolventă a Facultăţii de Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu un masterat în filozofia culturii, Flavia Teoc, originară din judeţul nostru, din satul Chiraleş, comuna Lechinţa, este o poetă prozatoare şi publicistă binecunoscută publicului şi nu numai. A publicat, până în prezent, multe volume de versuri: „Înzeire”, „Semn către cetate”, „Din casa lui Faust”, „Braţul pierdut”, precum şi volume de interviuri: „Trestie şi plumb”, „Din capitala provinciei” etc. Anul trecut, autoarea ne-a prezentat un roman captivant, cu accente istorice, roman intitulat „Kyrie Lex” foarte bine primit de critici, precum şi de cititorii obişnuiţi. Membră a Uniunii Scriitorilor, Flavia Teoc ne propune, de astă dată, o scriitură foarte interesantă şi inedită, „Un calendar românesc în 12 cronici şi o precuvântare”, carte premiată la sfârşitul anului trecut de „Mişcarea Literară” bistriţeană. „Ideea acestui calendar m-a urmărit ani de zile şi, după încercări neizbutite de a-l elabora sub formă de dialog, am rămas la ideea construirii unei voci comune pentru evenimente disparate în timp, evenimente care s-au săvârşit într-o anume lună a anului. Ce are în comun aplicarea Regulamentului Organic la 1 ianuarie 1832 cu apariţia primului număr al revistei „Floarea Darurilor” în ianuarie 1907 şi cum s-ar înrudi acestea cu moartea lui Ovidiu la Tomis, într-o zi de ianuarie a anului 17 e.n. sau cu naşterea lui Aron Cotruş în 2 ianuarie 1891, şi apoi ce-ar avea în comun toate acestea cu introducerea nartului (norma zilnică de lucru) în ianuarie 1766, sub domnia lui Grigore Ghica al III-lea? Recunosc că mi-a luat timp să descopăr un fir etic în babilonia micilor istorii, a studiilor biografiilor şi evocărilor, iar singurul meu regret este acela de a nu fi putut reda întreaga amplitudine a unui eveniment sau biografia completă a celor evocaţi, oprindu-mă doar la detaliul care se adaugă firesc în ţesătura textului. O aritmetică simplă arată că alegând şase evenimente dintr-o lună, renunţând la celelalte 24 (pentru situaţia fericită în care fiecare zi a dat un eveniment în istoria noastră) înmulţite cu numărul lunilor dintr-un an, dau o sumă care ar sugera tot atâtea variante posibile de scriere a unui astfel de calendar. Calendarul meu reprezintă doar una dintre variante, şi aceasta este unica notă de originalitate pe care mi-o asum”, spune Flavia Teoc în Precuvântare.
O carte, cum am spus, interesantă, cuprinzând tot atâtea „Capitole” câte luni are anul, amintind dintre acestea, pentru ianuarie „La braţ pe Calea Victoriei”, iunie „Râul Babilonului”, octombrie „O istorie de sate şi preoţi”. „Calendarul” propus de Flavia Teoc este o carte originală ce poate fi citită cu interes, din care putem desprinde evenimente şi fapte din istoria naţională şi nu numai. Aşteptăm cu interes noi producţii literare sub semnătura Flaviei Teoc.
Citiţi şi:
- Flavia Teoc – Limbajul poeziei scaldice
- Poeta Flavia Teoc, în ipostază de romancieră
- Episcopul Macarie a oficiat Sfânta Liturghie şi a sfințit Troița de pe Dealul Cerhalom- locul bătăliei evocată de Flavia Teoc în romanul „Kyrie Lex”
- Flavia Teoc – în limba franceză
- Flavia Teoc şi Denisa Comănescu la Festivalul Internaţional de Poezie „Nissan” de la Maghar (Israel)
Adaugă comentariu nou