Domnului scriitor şi jurnalist Menuţ Maximinian

Necunoscute sunt căile Domnului...

Prietena şi colega întru lumina cuvântului scris Saveta Georgescu – Dora Alina Romanescu- când mai primeşte cărţi din partea Ardealului mi le oferă şi mie spre aleasă citire şi cinstire a spiritului care cu atâta trudă şi dragoste le-a scris.

Aşa am citit două dintre cărţile scrise de dumneavoastră, minunat OM şi scriitor, spirit nobil, elevat, ales.

Mulţumesc Domnului că există iată, asemenea talente precum Menuţ Maximinian din Bistriţa şi Dora Alina Romanescu din Rebra.

Vă îmbrăţisez sufletul şi vă rog să publicaţi şi romanul drag sufletului dumneavoastră, că sunt sigură că el există deja. La cât de valoros sunteti ca scriitor, abia aştept să-l citesc.

Cu prietenie şi admiraţie am scris o cronică a sufletului meu, pentru dumneavoastră.

Emilia Dabu

Generaţia în blugi

de Menuţ Maximinian

Aparută la editura Karuna Bistriţa, cu o prefaţă de Mariana Pop şi Melania Cuc, noua carte a tânărului scriitor şi jurnalist Menuţ Maximinian reuşeşte să-mi întărească, iată, părerea că este unul dintre cele mai evoluate spirite literare care prin harul creaţiei adevărate, reuşeşte să reechilibreze starea de lumină a celor care se nasc scriitori în defavoarea celor care se vor scriitori cu orice preţ. Am citit cu dragoste două din cărţile tânărului autor, cărţi de atitudine, cărţi ale adevărului istoric al zilelor noastre, cărţi vii care ne privesc în ochii sufletului şi ne cer să ne trezim din barbaria manipulării josnice în care de o vreme trăim. In general, jurnaliştii trebuie să fie duri, să meargă doar pe ideea evenimentului, fără literatură în conţinutul informaţiei. Dar cei care sunt hărăziţi de Divinitate reuşesc, iată, să fie şi scriitori şi jurnalişti.

Un scriitor inteligent, talentat, poate să facă dintr-o ştire o carte, şi dintr-un roman un poem. Stă în puterea sa divină, căci menirea artistului, a creatorului este să transforme lumea intr-o clipă mai frumoasă azi decât ieri.

Menuţ Maximinian reuşeşte cu prisosinţă să transforme nu o zi, ci o viaţă, o eternitate. Am citit şi recitit Generaţia în blugi, şi am intâlnit o carte de o sensibilitate aproape de neconceput la un bărbat. Autorul reuşeşte, dublat de jurnalistul din el, să-ţi ofere un univers de vieţi, de cărţi, de evenimente într-o singură carte.

Concentrată la maxim, cartea este aproape paralelă cu titlul. Toată evoluţia şi involuţia umană se regăseşte in acest suflet de aur când scrie despre frumuseţea marilor taine, despre marile sentimente, floarea de colţ a inimii, supravieţuitorii de dincolo de Rai, fluturii pribegi suportând războaiele păcii, iarna visurilor noastre, povestea florilor, modestii destrămate într-o lume în pragul autodistrugerii. Şi mai ales viaţa noastră cea de toate zilele pe care, ca pe o oglindă stranie o intoarce către noi. Şi el, tânărul Menuţ Maximinian, are curajul de a spune adevărul în cea mai nobilă stare, starea de a fi scriitor venit „ din lumea lumilor, de dincolo de viaţă şi de dincolo de moarte”.

Pacea şi armonia din sufletul său se revarsă spre cititor prin durerea frumos rostuită prin care ne spune adevărul, ne arată adevăratul chip ori adevărata cale intr-o odă a speranţei ca intr-o zi, noi cei care indrăznim, vom învinge. Semnalele de alarmă legate de apariţia pe rafturile librăriilor doar a cărţilor sexy-porno, vulgaritatea prostului gust, îl fac pe autor să se întrebe unde este locul adevăraţilor scriitori. Aşadar iată o carte în care harul literar este la el acasă şi se revarsă spre noi din fiecare pagină citită. Un adevărat tratat despre reîntoarcerea la noi, fiinţele superioare ale Terrei, care călătoresc deseori cu aripi cosmice într-o lume a necunoscutului spre noi taine nedescifrate încă. Şi-apoi cum să porţi războaie în numele păcii? Oare despre ce fel de pace ori credinţă vorbim, când trebuie să distrugem, să ucidem în numele păcii, credinţei, dragostei?...şi totuşi,” totul, absolut totul este influenţat de noi. Lumea aceasta, cu bune şi rele, oricât ar fi de frumoasă, nu ar fi nimic fără noi, oamenii. Poate că tocmai de aceea ne iubeşte Dumnezeu aşa de mult. Suntem fiii lacrimilor dumnezeişsti”.

In povestirea Iarna visurilor noastre toatş societatea este radiografiatş de nobleţea sufletului scriitorului pragmatic, decent, autoritar, iertător, inţelept.:

“ Nopţile trecute a nins din nou. Trafiul din oraş este paralizat. Şoferii iritaţi, maşini pline de zăpadă, claxoane stridente, semafoare “amorţite”, pietoni grpbiţi, zăpadă şi apă, cam asta era atmosfera din frumosul municipiu Bistriţa…

Copiii se imbulgăreau de mama focului. Câte un trecător care mergea îngândurat spre serviciu, mai primea câte o “stampă” din partea copiiilor care incepeau să râdă…

La căsuţa noastră din deal zăpada s-a aşternut pe acoperiş…

De peste mări şi ţări, de dincolo de lumea viselor, de dincolo de lumea umbrelor, de dincolo de puterea umană vine ultimul strat de zăpadă. Fulgii mari precum cristalele cele mai veritabile, zăpada se aşterne peste relieful feeric al ţării frumoase numită “ţara tuturor posibilităţilor”…”

“Vreau să fiu mai bun. Imi doresc acest lucru. Sunt disperat după bunătate. Insă este greu.”

Oare câţi din scriitorii acestui univers îşi doresc acest sentiment cu atâta patimă? De la obstacolele pentru automobilişti până la supervedetele ce se sparg in mii de cioburi, la stânele cu cipuri, la “din dragoste” de la românii spanioli, italieni, radarul spiritual observă şi inregistrează tot. Dar nu ca un simplu jurnalist, ci ca un adevărat scriitor. Haosul şi nonvalorile, vânzarea tinerilor intelectuali, copleşesc omul bun, care nu poate fi robot atâta vreme, cât in el duce marele suflet. Excursii prin propriul creier, prin propria ţară, prin propria viaţă “ nu contează sufletul omului, nu contează din ce popor faci parte, important este cât deţii în buzunar. Totul se plăteşte şi totul se cumpară. Fără bani eşti absolut pierdut pe o planetp a bişniţarilor.” Revolta înţeleaptă, inteligenţa din noua carte a tânărului, maturului scriitor, Menuţ Maximinian, te copleşeşte dar te şi sprijină în a lua atitudine, în a-ţi reaminti că omul este stăpânul materiei, şi nu materia stăpânşte umanitatea. La ce ne-ar folosi dacă ne-am pierde sufletul, la ce am mai trăi dacă nu am cunoaşte niciodată dragostea, încrederea, prietenia?

„Era un om care avea şapte copii. El îi considera ca şapte minuni ale Lumii. Era foarte fericit. Până într-o zi, în care s-a trezit bătrân şi singur...Aşa este viaţa nedreaptă. Unii copii au luat drumul străinatăţii, alţii au plecat prin ţară. Tatăl singur, aăteapta cu nerăbdare în fiecare zi poştaşul... Şi uite aşa singur sta şi asculta la radio cântecele părinţilor părăsiţi de copii la bătrâneţe.”

“Dacă ai bani să-ţi cumperi şi o recenzie favorabilă din partea unui critic, devii peste noapte mare scriitor…Cu cât este mai vulgară o scriitură, cu cât şochează mai mult, cu atât este mai apreciată…Depinde. Trebuie să aibă un anumit scriitor girul criticii ca să fie consacrat? Oare nu publicul are rolul de a consacra? Sunt cărţi pupate de critică, dar care nu au nici o favoare în faţa marelui public.”

Sunt cărţi premiate cu Nobel pentru literatură şi uitate încă de pe atunci. Sunt cărţi unice, apărute în existenţa unui scriitor cum au fost Poezii de Mihai Eminescu, şi au străbătut veşnicia. Căci până şi criticii visează cu siguranţă, să fie preţuiţi de cititori, apreciaţi, cumpăraţi, poate chiar iubiţi de marele public.

Şi dacă într-o zi toţi scriitorii planetei ar refuza să mai scrie, aerul să se mai lase respirat, pământul să rodească? Dar, cu toate că se încearcă din plin punerea in conturi nevazute a truditorilor stelari, scriitorii , exista o forta divina de dincolo de ei, care-i apără, îi ocroteşte, şi mereu alţi şi alţi creatori de frumuseţe, roditori de artă şi cultură se vor naşte.

Generaţiile toate îşi au stramoşi puternici şi, iată, urmaşi la fel de neînfricaţi.

Emilia Dabu

Membru al Uniunii Scriitorilor

Filiala Dobrogea