„Profesorul - creator de soft educaţional”

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a lansat proiectul strategic „Profesorul - creator de soft educaţional" care urmează a se implementa până în septembrie 2011 cu finanţare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Obiectivul general al proiectului vizează elaborarea şi implementarea unui program de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar în vederea dezvoltării competenţelor privind realizarea propriilor aplicaţii de soft educaţional şi îmbunătăţirea capacităţii de a utiliza metode interactive de predare-învăţare. Absolvenţii programului de formare vor primi atestate profesionale purtătoare de credite transferabile. Grupul ţintă este constituit din 1500 de profesori din învăţământul preuniversitar. Prin îndeplinirea obiectivelor specifice ale proiectului se urmăreşte, în principal, dezvoltarea de noi competenţe în vederea elaborării şi realizării propriilor aplicaţii de soft educaţional pentru 1500 de cadre didactice, prin formarea acestora în cadrul proiectului. Se are în vedere îmbunătăţirea capacităţilor de a utiliza metode interactive de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor şi asigurarea unui înalt nivel de calificare pentru cadrele didactice din grupul ţintă. La ora actuală, softul educaţional este integrat în structura unui demers tradiţional, dar direcţia de mişcare facilitată de TIC este de la centrarea pe predare/pe activitatea profesorului la centrarea pe elev, pe învăţare, pe construirea de către elev a cunoaşterii. Informaţii pe www.edu.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5