Elevi și profesori din Salva implicați în dezvoltarea abilităților și a competențelor digitale în Salonic, Grecia

Prof. dr. Vasilica Găzdac-#AmbasadorErasmus #AmbasadoreTwinning

În perioada 27.10 - 31.10.2025, Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva a fost implicată într-un flux mixt de formare profesională cu stagii de job shadowing, misiuni de predare pentru profesori și mobilitate de grup a elevilor, în cadrul Acreditării Erasmus +, din anul al cincilea: “DIGITAL EDUCATION THROUGH A.I” având nr: 2025-1-RO01-KA121-SCH-000308202. Școala gazdă care a găzduit evenimentul mixt a fost 3rd Primary School Elefterio-Kordelio, Salonic, Grecia având expertiză în platforme și aplicații digitale, în integrarea la clasă a aplicațiilor A.I, partener în cadrul proiectelor eTwinning și Erasmus+, derulate în anii școlari anteriori.

 Din instituția noastră, au participat în stagiile de job shadowing, 3 cadre didactice de specialități diferite: (Sofia Fetti, Nicoleta Buga, Vasilica Găzdac), 3 cadre didactice în misiuni de predare, profesori de învățământ primar: (Alexandra Sas, Luminița Girigan, Silvia Butaciu), iar la mobilitatea de grup, 12 elevi din ciclurile primar și gimnazial din clasa a-III-a, a-VI-a, a-VII-a, a-VIII-a: (Maria P., Augusta G., Alexandra P., Sebastian St., Viorica M., Alexandru I., Silviu B., Ciprian T., Ioana V., Eliza F., Veronica T., Irina C.) însoțiti de trei profesori (Daniel Pop, Veronica Buhai, Romana Fetti).

            Acreditarea Erasmus+ este parte integrantă a acțiunii cheie KA1, (mobilități) în instituția noastră derulându-se activități de învățare internaționale în ciclul financiar 2021-2027, având rolul de a forma profesional cadrelor didactice în domeniul digital și al utilizării echilibrate și etice a A.I,  de a încuraja mobilități ale elevilor din ciclurile primar și gimnazial în special a celor cu oportunități reduse și a fetelor, de a opri fenomenul de bullying și cyberbullying din școală, de a crește eficientizarea procesului de recunoaștere a competențelor dobândite  de a crește importanța experimentelor și aplicațiilor STEM/S.T.E.A.M la orele de curs, de a valoriza competențele acumulate prin intermediul certificatelor Europass, pentru a transfera schimbul de bune practici educaționale între școlile europene în vederea atingerii obiectivelor propuse în planul Erasmus+.

Școala Profesională ,,Tiberiu Morariu” Salva este deja în anul al cincilea din cadrul acreditării școlare, Erasmus+, cu 15 luni de activități care se implementează în perioada (1.06.2025- 30.08.2026). Activitățile, mobilitățile și cooperarea virtuală prin intermediul platformei eTwinning în proiectul “DIGITAL EDUCATION THROUGH A.I” se centrează pe: creșterea utilizării aplicațiilor A.I în cadrul orelor de curs, utilizarea A.I echilibrată și etică atât pentru profesori cât și pentru elevi, reducerea comportamentelor de bullying și cyberbullying, creșterea competențelor lingvistice și culturale ale elevilor și profesorilor, exerciții de reflecție asupra activităților asistate ale cadrelor didactice implicate în stagiile de job shadowing, realizarea unor stagii de predare și formare pentru cadrele didactice de diferite specializări dar si pentur management școlar în școlile europene, realizarea unui auxiliar didactic cu planuri de lecții ale profesorilor participanți în stagiile de teaching, job-shadowing și jurnale de proiect ale elevilor dar și susținerea de acțiuni de valorizare, de diseminare a activităților în comunitățile locale, naționale și internaționale.

Activitățile derulate în cadrul mobilității de grup a elevilor au constat în susținerea de ore comune cu elevii greci, ore desfășurate bilingv în limba engleză deoarece școala utilizează sistemul bilingv, învățarea prin cooperare urmărind parcurgerea a 5 activități cu team A.I, a 5 activități care au utilizat aplicații S.T.E.A.M și a 5 activități de socializare cu metode de combatere a bullyingului și a cyberbullyingului. Elevii români împreună cu elevii greci au socializat în școală (Happy Break) dar și în activitățile planificate în a doua parte a zilei participând la vizitele de studiu de la Centrul de cercetare științifică și tehnică Noesis, Parada militară Oxi, expoziția imersivă Vechea Grecie. Elevii români au fost impresionați de facilitățile oferite de sistemul bilingv de educație grec, de respectul față de școală și față de profesori, de respectul față de istoria națională, de relațiile de colegialitate și de prietenie dintre elevii greci. După încheierea orelor din școală, elevii și profesorii români au vizitat obiective culturale și turistice din Salonic în acord cu tema proiectului: Palatul, Arcul și Rotonda împăratului roman Galeriu care era de origine tracă, Orașul Vechi, Mănăstirea Vlatadon, Bisericile Sf. Dumitru, Sf. Sofia, Muzeul Bizantin, Muzeul Arheologic, Turnul Alb, Piața Aristotel, Croazieră cu corabia în Golful Salonicului etc. Orașul a reprezentat încă din Antichitate, Imperiul Bizantin, Imperiul ottoman etc un important centru cultural, politic cu influențe în istoria românilor, fapt care a condus la centrarea activităților noastre de învățare în școală greacă pe aprofundarea acestor noțiuni geografice și istorice cu ajutorul modelelor didactice STEM/STEAM și A.I. Au fost implicați în schimbul de grupuri de elevi pe termen scurt, 12 elevi din instituția noastră dintre care jumătate sunt beneficiari de burse sociale, tichete sociale, familii monoparentale etc iar ceilalți de burse de merit, în vederea incluziunii echilibrată a elevilor în mobilități Erasmus+, a celor cu oportunități reduse cu cei capabili de performanță.

 În cadrul stagiile de job shadowing, profesorii români au asistat personalizat la orele de la clasele primare și gimnaziale în funcție de nevoile de formare profesională și de specialitatea fiecăruia. Un aspect important l-au constituit discuțiile referitoare la tematica disciplinei față de activitățile și lecțiile asistateîn școala greacă, discuțiile cu conducerea școlii despre activitățile din școală, proiecte, parteneriate, activități cu părinții etc. Activitățile de job shadowing au fost consemnate în jurnalul de proiect prin intermediul fișelor de reflecție atât pentru activitățile din școală cât și pentru activitățile culturale desfășurate în a doua parte a zilei. Activitățile comunecu echipa greacă vor fi continuate utilizându-se platforma eTwinning, prin realizarea unor lecții cu metode, materiale, aplicații digitale etc. Profesorii participanți la stagiile de job-shadowing au predat cu ajutorul tehnologiei, tabletelor și aplicatiilor digitale realizate de către profesorii români, elevilor greci conținuturi stiintifice privind Amestecurile omogene si neomogene, Matematica prin probleme cu adunare și scădere cu trecere si Fracțiile zecimale. Profesorii români și-au consolidat competențele lingvistice, competențele digitale, metode anti-bullying, competențele civice și culturale, competențele STEM/S.T.E.A.M prin lecțiile predate, prin vizitele tematice, prin dezvoltarea relațiile de prietenie cu elevii și profesorii greci. Un aspect important în buna derulare a evenimentului mixt a fost realizat prin acțiunilor de vizibilitate prin intermediul paginilor de Facebook ale școlilor, paginile personale ale profesorilor participanți, paginii de Twinspace a proiectului.

Experiența de învățare din școala greacă constituie conținutul auxiliarul didactic comun: ,,DIGITAL EDUCATION THROUGH A.I” care va fi realizat cu ajutorul aplicaților Canva, Qrcode, Wordwall, Suita Google etc sub forma unei resurse educaționale deschise cuprinzând între paginile lui: jurnalele de proiect ale elevilor, proiectele de lecție cuprinzând bune practici inspirate din experiențele de învățare, proiectele de lecție predate elevilor și profesorilor asistenți greci, jurnalele foto, articole, chestionarele de evaluare etc. Mulțumim școlii din Salonic, Grecia pentru bunele practici educaționale împărtășite, pentru eforturile depuse în vederea realizarii cu succes a fluxului nostru, în special doamnei director Vasileia Dimitriadou.

Acreditarea Erasmus+ contribuie la trasnferul de bune practice din școlile europene, la găsirea celor mai potrivite aplicații care inserează A.I, de a utiliza echilibrat și etic aplicațiile și platformele digitale, la adoptarea de metode și mijloace didactice noi, la utilizarea la clasă a unor metode de combatere a bullyingului și la consolidarea viziunii că educația este de fapt învățare pe tot parcursul vieții. Un aspect demn de menționat este  alegerea ca mijloc de calătorie, autocarul care a urmat traseul Salva-Salonic și retur prin România, Bulgaria si Grecia pentru responsabilizarea participantilor în privința protejării mediului înconjurător și utilizarea ,,transportului verde”.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.

 

 

           

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5