Fluidizarea circulaţiei: două benzi pe sens, de la Viişoara la Unirea

În faţa intensificării circulaţiei auto, a creşterii numărului de autoturisme din oraş, Primăria Bistriţa a aplicat soluţii care să contribuie la descongestionarea circulaţiei. Prin intervenţiile la trama stradală – sensuri giratorii, lărgirea carosabilului (noi benzi de circulaţie), am urmărit fluidizarea traficului, ne spune viceprimarul George Avram. Intervenţiile efectuate – concitadinii noştri se pot convinge – asigură, la această dată, traversarea oraşului cu două benzi pe sens, de la Viişoara la Unirea. Ceea ce nu e deloc puţin pentru cei care vor să traverseze oraşul mai repede”.

- D-le viceprimar, abordâmd acest subiect al circulaţiei auto foarte des dezbătut, nu doar la Bistriţa, cum apreciaţi schimbările produse în municipiul nostru, în această perioadă de timp?

George Avram: - Nu e cazul să repet unele lucruri. Bistriţenii se confruntă şi ei cu creşterea numărului de autoturisme şi, în consecinţă, intensificarea traficului, insuficienţa locurilor de parcare etc. Primăria, în baza unei analize a tuturor aspectelor în cauză, a trecut la aplicarea unor măsuri care să răspundă, pe cât posibil, cerinţelor noi, tot mai presante.

În punctele în care se concentrează traficul principal din oraş au fost amenajate sensuri giratorii care să contribuie la fluidizarea circulaţiei auto. Avem, la această oră, amenajate un număr de 10 sensuri giratorii.

- Făcând o trecere în revistă, după un interval de timp, care sunt acestea?

G.A. - Bistriţenii le cunosc prea bine, deja „au intrat” în peisajul cotidian, în obişnuinţă… Începând cu intrarea în oraş dinspre Viişoara, avem sensul giratoriu în intersecţia str. Libertăţii cu str. Sigmirului, urmând pe B-dul Independenţei, cel din zona Kaufland, apoi în intersecţia cu str. Panait Cerna (zona Poşta Nouă) şi în intersecţia cu str. Şt. O Iosif. Continuând – observaţi că ne aflăm pe DN 17, care traversează oraşul, intrăm pe str. Gării, unde s-a amenajat un giratoriu în intersecţia cu B-dul Republicii. Următorul, tot pe acest bulevard, în intersecţia cu str. Zimbrului. În P-ţa Petru Rareş – intersecţia cu str. Crinilor; în intersecţiile str. 1 Decembrie cu Petre Ispirescu şi cu str. Năsăudului. Am ajuns la cel de al 10-lea giratoriu, cel din intersecţia str. G-ral Grigore Bălan cu str. Avram Iancu.

- V-aţi oprit aici?

G.A. – Mai avem în construcţie un giratoriu în intersecţia str. Calea Moldovei cu str. Lucian Blaga şi urmează să decidem dacă se va amenaja şi cel prefigurat, deocamdată, în intersecţia str. Gării cu B-dul Independenţei (Poşta Veche).

Totodată, vom analiza oportunitatea amenajării de sensuri giratorii şi în alte zone din oraş cu trafic aglomerat.

-Apropo de traficul aglomerat, câte maşini sunt înmatriculate în Bistriţa la această oră?

G.A. - Nu dispunem de o cifră absolută… Dar, după unele date, în judeţ sunt circa 60.000 de autoturisme. Vreo 50% dintre ele pot fi în Bistriţa…

-Vă întreb, pentru că nu toată lumea ştie, cine execută aceste lucrări. Cine a amenajat giratoriile?

G.A. - Eu spun că bistriţenii cunosc, cei mai mulţi… Pentru că constructorii de care vorbim şi-au pus amprenta asupra multor lucrări din oraş. Executantul este Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei.

Nu pot să nu menţionez – de altfel concitadinii noştri şi toţi cei care ne vizitează oraşul se pot convinge – că amenajarea giratoriilor nu s-a făcut fără preocuparea de a redobândi acel renume pe care Bistriţa l-a avut de „oraş al florilor”… Giratoriile Bistriţei sunt covoare florale, care împrospătează şi bucură privirea. Floricultorii noştri dau dovadă de mult profesionalism.

-Pe când, la Bistriţa o expoziţie a floricultorilor? Au trecut vreo 15 ani de la ultima expoziţie de acest fel…

G.A. – Ideea merită luată în considerare.

-Viaţa modernă îşi are ritmurile ei. Şi la Bistriţa, oamenii vor să ajungă pe drumul cel mai scurt la interesele lor. Cum îi ajută Primăria?

G.A. – Filosofia aceasta nu e chiar simplă. Soluţia la care am recurs, pentru a da satisfacţie unui număr însemnat de participanţi la traficul auto, a fost lărgirea carosabilului unor străzi.

Concret, pe str. Barbu Lăutaru (zona Sala Polivalentă) s-a amenajat încă o bandă de circulaţie. Pe această stradă circulându-se, de câteva zile, în ambele sensuri; adică şi dinspre str. C.R.Vivu, cu acces pe str. Zorilor şi în P-ţa Morii. De asemenea, în str. Libertăţii, în zona sensului giratoriu cu str. Petru Maior. Lărgirea carosabilului şi amenajarea unei benzi de circulaţie de dreapta se face şi în str. Calea Moldovei în intersecţia cu str. Lucian Blaga.

Anunţ

Prin lărgirea carosabilului în str. Barbu Lăutaru, pentru introducerea celei de a doua benzi de circulaţie, s-a creat accesul în zona străzilor: Barbu Lăutaru, Ecaterina Teodoroiu, Zorilor, V. Alecsandri şi Piaţa Morii. Modificarea îi interesează, în primul rând, pe cei care locuiesc în această zonă.

168 noi locuri de parcare

O componentă a preocupării edililor Bistriţei este identificarea şi amenajarea de noi spaţii de parcare.

La această dată sunt finalizate lucrările pentru 87 locuri de parcare în străzile: Rodnei, Clopoţeilor, Someşului şi P-ţa Petru Rareş, iar alte 81 de locuri de parcare sunt în curs de amenajare şi urmează a fi date în funcţiune până la sfârşitul anului.

În străzile: Alba Iulia, Gh. Pop Debăseşti, Toamnei au rezultat 451 locuri de parcare, ca urmare a trecerii acestora de la circulaţia pe două sensuri la circulaţia pe un singur sens.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5