Lovitură de palat, în Consiliul Judeţean

Consilierii judeţeni PNL şi PSD cer demiterea vicepreşedintelui CJ Luca Iancu

„Capul lui Iancu vrem!” cam aşa ar putea fi denumită metaforic iniţiativa consilierilor judeţeni PNL şi PSD care sunt decişi ca într-o viitoare şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean să ceară revocarea din funcţia a vicepreşedintelui CJ Luca Iancu. Potrivit surselor, noul vicepreşedinte ar urma să fie ales social-democratul Daniel Suciu.

Liberalii şi social-democraţii din Consiliul Judeţean sunt dispuşi să iasă la atac şi să prezinte documente legate de atribuirea în mod preferenţial a lucrărilor derulate prin Consiliul Judeţean, unor firme din anturajul vicepreşedintelui Luca Iancu. Potrivit consilierului judeţean PNL, Dorin Popescu, demersul celor 16 consilieri judeţeni are la bază o serie de motive bine consolidate care să ducă la demiterea din funcţie a democrat-liberalului Luca Iancu.

„Sunt anumite suspiciuni legate de atribuirea unor lucrări, cum ar fi cele legate de firma care se ocupă de reabilitarea Spitalului Judeţean. De asemenea, sunt foarte multe lucrări care s-au făcut fără să ştim de ele, cum ar fi Crucea de la Tihuţa (…) Noi nu ne opunem acestor lucrări, dar este vorba de transparenţă”, a afirmat Dorin Popescu.

Consilierii judeţeni vor declanşa „războiul”, undeva la începutul lunii septembrie, când vor cere convocarea unei şedinţe extraordinare. Tot atunci, consilierii PNL şi PSD vor prezenta un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean. Aleşii judeţeni sunt nemulţumiţi că preşedintele CJ Liviu Rusu nu a stabilit o dată fixă pentru convocarea şedinţelor ordinare, aşa cum se întâmplă în Consiliul Local.

„De la începutul mandatului am încercat să-l convingem pe preşedintelui Consiliului Judeţean să stabilească o dată fixă pentru convocarea şedinţelor ordinare, pentru că nu ne putem aduna de pe drumuri, în fiecare zi când are el chef sau când are majoritate”, a explicat consilierul judeţean PNL Dorin Popescu.

Consilierii judeţeni PNL şi PSD au mai avut o tentativă de a convoca o şedinţă extraordinară, anul trecut, la finele lunii octombrie, dar iniţiativa lor s-a soldat cu un eşec, deoarece Iosif Redl, secretarul general al Consiliul Judeţean, un apropiat al preşedintelui Liviu Rusu, nu a semnat documentele de şedinţă.

Acest lucru s-ar putea întâmpla şi în cadrul şedinţei extraordinare programată la începutul lunii septembrie, asta în cazul în care consilierii judeţeni PNL şi PSD nu vor cere suplimentarea ordinii de zi din cadrul şedinţei ordinare din 31 august, cu cele două proiecte de hotărâre care vor dezgropa securea războiului în Palatul Administrativ.

De cealaltă parte, vicepreşedintele CJ Luca Iancu ar putea invoca articolul 69 din Legea 393/2004 care spune că eliberarea din funcţie se poate face doar ca sancţiune pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului.

Rămâne de văzut cine va reuşi să-şi impună punctul de vedere, cert este că vom asista din nou la răfuieli politice în Consiliul Judeţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5