131 de directori evaluaţi

De luni, până vineri, săptămâna viitoare, are loc evaluarea directorilor de către ISJ, în urma căreia nu se ştie câţi dintre ei vor mai rămâne la şefia şcolilor. Inspectorii vor verifica dacă rapoartele de autoevaluare sunt conforme cu realitatea, în caz contrar se vor reînnoi contractile. În discuţie sunt 131 de dascăli care ocupă funcţia de director executiv. Vor fi evaluaţi, în ordine, directorii de grădiniţe cu program normal, directorii de generale, de licee şi grupuri şcolare, de cluburi ale elevilor. Rezultatul final va fi aflat la sfârşitul lunii. Evaluarea managerilor urmăreşte să identifice modul în care directorii au respectat şi aplicat curriculum la nivel naţional, calificativele primite în urma evaluărilor fiind importante în acordarea gradaţiilor anuale de merit. S-ar putea, dacă se constată nereguli, unele şcoli să ne aştepte cu directori noi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5