22-23 august - Zilele Chiraleşului
Ediţia a IV-a a sărbătorii Chiraleşului va avea loc în perioada 22-23 august 2009. Programul va fi următorul: sâmbătă, 22 august, începând cu ora 18.00, la Biserica Evanghelică, va fi lansat romanul Flaviei Teoc, originară din Chiraleş, la care vor fi prezenţi scriitori din judeţ. În continuare, vor concerta: Corul copiilor din sat, corul Bisericii Ortodoxe din Chiraleş, Corala „Osana” a Protopopiatului Ortodox Bistriţa, precum şi formaţii ale Centrului Judeţean pentru Cultură. În finalul primei zile, cei prezenţi vor putea, în acordul fanfarei din Ţigău, să servească o „cupă de şampanie”.
A doua zi, respectiv în 23 august, după Sfânta Liturghie oficiată la biserică, după masă, pe stadionul Şoimilor, va avea loc premierea celor mai destoinici gospodari din Chiraleş, a celor care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie. Vor fi oferite diplome şi premii. În continuare, formaţii artistice şi solişti vocali din Bistriţa şi Chiraleş vor susţine un concert de muzică populară, iar de la ora 18.00, vor avea loc întreceri sportive. Tot cu ocazia zilelor Chiraleşului va fi inaugurat un modern vestiar, un model pentru echipele de fotbal din judeţ şi nu numai. Pentru ridicarea acestuia s-a lucrat zi şi noapte, sufletul acestei acţiuni fiind părintele paroh Horaţiu Mureşan, inginerul Gheorghe Gherman, componenţii echipei de fotbal şi alţi tineri care au dorit ca, Chiraleşul să se prezinte la această sărbătoare cu o casă a fotbalului dintre cele mai moderne. Şi Primăria a contribuit substanţial cu fonduri financiare, valoarea totală a lucrării ajungând la 400 milioane lei şi cu forţă de muncă, precum şi cu materiale de construcţie. Reamintim că aici, la Chiraleş, se vor disputa meciurile din campionatul judeţean ale echipelor Unirea Lechinţa (până la terminarea lucrărilor) şi Şoimii Chiraleş. Aşadar, în fiecare duminică, la Chiraleş va fi o adevărată sărbătoare sportivă.
Adaugă comentariu nou