Reprezentanţi ai Prefecturii în comisiile de evaluare a deconcentratelor
Mai mulţi reprezentanţi din cadrul Prefecturii Bistriţa-Năsăud fac parte din comisiile de evaluare a proiectelor de management pe care le vor depune concurenţii în vederea ocupării funcţiilor de şefi la unele instituţii descentralizate din judeţul nostru. Printre aceştia se numără prefectul Cristian Florian, subprefecţii Ovidiu Frenţ şi Grigore Timoce, consilierii prefectului Mircea Olive şi Sorina Drecşan, alături de alţi angajaţi ai Prefecturii.
La concursurile care s-au dat înainte de apariţie Ordonanţei 37, care modifică Statutul Funcţionarilor Publici, câştiga cel care obţinea cel mai mare punctaj în urma evaluării cunoştinţelor manageriale, administrative şi legislative.
În acest moment, lucrurile au fost puţin simplificate şi politizate în acelaşi timp. Un candidat care a depus planul de management în vederea obţinerii unui astfel de post va fi acceptat în cazul în care respectă programul de guvernare şi dă dovadă că are ceva planuri pentru instituţia pe care doreşte să o conducă.
La fel de adevărat este faptul că şi în urmă cu cinci ani, şi acum un candidat pentru a câştiga un astfel de concurs/competiţie/evaluare, cum o mai fi numită trebuie să prezinte avizul de la partid. În categoria partidelor care au trecere la astfel de concursuri în anul 2009 sunt doar PSD şi PD-L.
Astfel, până în acest moment, s-au prezentat cu proiectele în mânuţă membrii PD-L şi PSD care vor să ajungă şefi la instituţiile ce ţin de Ministerul Muncii (Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa de Pensii, Direcţia de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale). Subprefectul Ovidiu Frenţ a fost prezent în comisiile de evaluare de la AJOFM şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale.
Dacă la AJOFM , proiectul de management prezentat de Doris Moldovan a întrunit punctajul necesar, la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, urmează o altă evaluare, proiectul de management al Mariei Oltean întrunind acelaşi număr de puncte cu al unui alt candidat.
Tot în această perioadă se vor evalua şi proiectele depuse de candidaţii pentru şefia Direcţiei de Statistică sau Autorităţii de Sănătate Publică.
Urmează ca pe data de 18 mai, să se întrunească comisiile pentru evaluarea lucrărilor depuse de candidaţii susţinuţi pentru Direcţia Agricolă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Consultanţa Agricolă, Îmbunătăţiri Funciare sau Inspectoratul pentru Calitatea Seminţelor Neamţ.
În toată această perioadă, angajaţii desemnaţi de Instituţia Prefectului vor face drumuri la Bucureşti pentru a lua parte la evaluarea lucrărilor.
Citiţi şi:
- S-a terminat prima etapă în procesul de schimbare a şefilor de deconcentrate
- Bugetari care n-au avut parte de,,odihna” de o zi
- Toţi directorii din agricultură, chemaţi la concurs
- PD-L Bistriţa-Năsăud a desemnat şefi la instituţiile deconcentrate din judeţ
- Conducerea DSP Bistriţa-Năsăud în hopul concursului
Adaugă comentariu nou