Prefectura continuă curăţenia de primăvară
Campania „Curăţenia de primăvară” continuă. O echipă de voluntari din cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud a participat, ieri, la o acţiune ce a avut în vedere igienizarea spaţiului public din comuna Bistriţa -Bârgăului, şi de asemenea curăţarea drumului spre Colibiţa.
La această acţiune au participat prefectul Cristian Florian, membrii Cancelariei Prefectului şi funcţionari publici din cadrul tuturor direcţiilor Instituţiei Prefectului.
„Prin aceasta iniţiativă doresc să-i implic pe toţi cetăţenii judeţului şi toate instituţiile publice, agenţii economici si ONG-urile din judeţul Bistriţa-Năsăud“, declara prefectul Cristian Florian la debutul campaniei
Reprezentantul Guvernului în teritoriu afirma că pentru o apreciere cât mai obiectivă, doreşte să-i implice în acţiune pe reprezentanţii mass-media, ai ONG-urilor reprezentative pentru proiectele ecologice derulate în judeţ şi care să evalueze acţiunile desfăşurate de cetăţeni, instituţii publice şi autorităţi locale în campania „Curăţenia de primăvară”.
La finalul acţiunii, comisia care va fi formată din reprezentanţii mai sus amintiţi, va acorda premii pentru cea mai curata localitate ţi cel mai gospodar primar.
Citiţi şi:
- Curăţenia de Paşti
- Prefectura a dat startul campaniei „Curăţenia de primăvară”
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Cei mai gospodari dintre primari au început curăţenia localităţilor
- Primarul Ovidiu Creţu: Implică-te! Bistriţa poate fi mai curată şi cu ajutorul tău!
- Subprefectul Decsei Atilla: Vrem un judeţ curat! Soluţia este prevenţia, nu intervenţia
Adaugă comentariu nou