Salubrizarea localităţilor bistriţene, în vizorul Instituţiei Prefectului

Prefectul Ovidiu Frenţ: Cei mai gospodari dintre primari au început curăţenia localităţilor

Prefectul Ovidiu Frenţ a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că cele 5 comisii mixte instituite de Instituţia Prefectului şi în care au fost cooptaţi angajaţi ai Gărzii de Mediu, SGA, Gărzii Forestiere şi ai ISU BN, au verificat stadiul lucrărilor de salubrizare în nu mai puţin de 40 unităţi administrativ teritoriale, cu accent pe cursurile de apă şi zonele adiacente. Potrivit acestuia, în această săptămână vor mai fi efectuate controale în alte 12 localităţi, pentru ca săptămâna viitoare să mai rămână doar 10 primării.

„Campania „Curăţenia de primăvară” am dori să fie una foarte serioasă, lucrativă, de aceea am format atâtea comisii mixte de control. Va dura până-n 14 aprilie, atunci când vom trage concluzii, urmând să fie stabilite măsuri, sancţiuni, dacă va fi cazul.  (...) Evident că obligaţia principală în acest caz este al autorităţilor locale, dar şi a cetăţenilor, pentru că în Ordonanţa Guvernului 21/2002 (n.n. - privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale) stabileşte atribuţii, îndatoriri ale cetăţenilor, atribuţii ale autorităţilor publice  locale, dar şi sancţiuni. Mă bucură faptul că se vede deja în judeţ că cei mai gospodari dintre primari au început aceste acţiuni de salubrizare şi o fac la modul foarte serios”, a declarat prefectul Ovidiu Frenţ.

Acesta a subliniat faptul că primăriile ca autorităţi locale nui vor putea face vreodată „o salubrizare eficientă”, atâta timp cât cetăţenii nu înţeleg că ai îndatorirea de a face curăţenie, de a păstra buna gopodărire.  Prefectul Ovidiu Frenţ a menţionat că primăriile şi cetăţenii primesc sprijin şi din partea operatorului de salubritate, pentru deşeurile voluminoase sau cele vegetale, astfel că „nu există nicio scuză în privinţa depozitării neconforme a acestor deşeuri”.

         

Comentarii

31/03/17 09:49
Cititor

Domnul prefect, dar pe cei de la administratia drumurilor nationale si judetene, de ce nu-i puneti sa curete santurile si taluzurile drumurilor, ca-s pline de gunoaie aruncate din masinile contzaranilor nostri ( peturi, hartii, pungi de gunoaie lasate pe marginea drumului... haine aruncate aiuirea... etc. etc. ) , care circula pe drum... si pe care vantul le imprastie peste tot. Macar acuma cand nu este crescuta iarba, ca se vad de parca cineva le-a semanat inadins...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5