Transportul public, în vizorul prefectului

La sediul Instituţiei Prefectului a avut loc, ieri, o intâlnire de lucru cu toţi factorii implicaţi în activitatea de transport public de persoane în judeţ. La şedinţa condusă de prefectul Cristian Florian au luat parte reprezentanţi ai firmelor care au câştigat licitaţiile pentru traseele de transport care vizează situaţia transportului în comun de pe raza judeţului, subprefectul Ioan Cătălin Păun, preşedintele Consiliului Judeţean Liviu-Mihai Rusu, persoane cu atribuţii în domeniul transportului din cadrul Consiliului Judeţean, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ai Autorităţii Rutiere Române, precum şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud. Întâlnirea a avut ca scop soluţionarea numărului mare de plângeri sosite pe adresa Instituţiei Prefectului cu privire la nerespectarea traseelor de transport şi concurenţa neloială practicată în acest domeniu. În cadrul şedinţei, Cristian Florian, prefectul judeţului, a accentuat atât necesitatea respectării rutelor de transport şi a orarelor, cât şi asigurarea condiţiilor tehnice şi a confortului, pentru ca siguranţa cetăţenilor să nu fie pusă în pericol. Transportatorii şi-au manifestat în special nemulţumirea cu privire la acordarea licenţelor de transport atât curselor regulate cât şi pentru cursele regulate speciale, care vizează în general aceleaşi trasee. Prefectul judeţului a stabilit constituirea unei comisii mixte în vederea verificării respectărilor prevederilor legale privind acordarea licenţelor de transport şi a identificării posibilităţilor de optimizare a traseelor de transport. Comisia va efectua controale în trafic în vederea înlăturării eventualelor nerespectări ale traseelor şi orarelor de transport.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5