Subprefectul Decsei Atilla: Vrem un judeţ curat! Soluţia este prevenţia, nu intervenţia

Subprefectul Decsei Atilla a declarat, în cadrul Colegiului Prefectural, că deşi, în anii anteriori, au fost făcute o sumedenie de campanii de ecologizare de către instituţii, primării, ONG-uri, dar, din păcate, rezultatele au fost de moment, iar problemele persistă.

„Vrem un judeţ curat, fără deşeuri. (...) Curăţenia trebuie întreţinută, soluţia de durată este prevenţia, nu intervenţia. Cu toţii trebuie să avem un comportament civilizat şi responsabil pentru stoparea fenomenului deşeurilor abandonate. În continuare, PET-uri şi alte deşeuri curg pe cursul de ape, mai ales în perioada de viituri. Toate autorităţile publice locale sunt invitate să se implica pentru colectarea selectivă a deşeurilor abandonate”, a declarat subprefectul Decsei Atilla.

Potrivit acestuia, programul „Curăţenia de primăvară” este organizat în două mari etape. Într-o primă fază, instituţiile desfăşoară acţiuni cu caracter preponderent de informare şi de identificare a zonelor cu potenţial risc de mediu. Ulterior, în a doua etapă – în lunile aprilie – iunie – Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va dispune verificarea modului în care au fost realizate acţiunile de salubrizare. La nivelul Instituţiei Prefectului se va constitui o Comisie mixtă de control, mai multe echipe formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, SGA, Gărzii de Mediu, ISU şi Filialei Judeţene Îmbunătăţiri Funciare urmând să efectueze controale în toate cele 62 unităţi administrativ-teritoriale, în zona cursurilor de apă, terenurile din proximitatea căilor de comunicaţii etc.

Campania  „Curăţenia de primăvară” va fi susţinută de ADI deşeuri şi Supercom. De altfel, la nivelul judeţului vor fi organizate şase campanii gratuite de colectare a deşeurilor voluminoase (mediu urban) şi patru astfel de campanii în mediul rural, plus două campanii de colectare a deşeurilor vegetale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5