Oltean: „Apreciez curajul şi inteligenţa mişcării făcute de către Elena Băsescu”

Tinerii din PD-L vor strânge individual semnături pentru EBA

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că demisioneaza din PD-L, urmând sa candideze ca independent la europarlamentare şi să revină în formaţiunea democrat-liberală dupa euroalegeri. Elena Băsescu a făcut o declaraţie de presă la sediul central al PD-L, anunţând că, după ce a obţinut votul Organizaţiei de Tineret a PD-L, şi-a depus candidatura pentru un loc pe lista pentru Parlamentul European.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a declarat într-o conferinţă de presă că puţini tineri din România ar da dovadă de un asemenea curaj.

,,Personal, apreciez curajul şi inteligenţa mişcării făcute de către Elena Băsescu. Iată că o tânără are curajul , pentru a nu pune în dificultate nici numele tatălui său, nici partidul din care face parte, să îşi asume responsabilitatea preluării în mâinile proprii a viitorului şi anume, acela de a veni la o confruntare cu electoratul, ca şi un candidat independent, şi nu pe lista unui partid politic. Vă asigur, că în România sunt puţini oameni care ar avea curajul să facă un asemenea gest. De aceea, nu pot decât să apreciez acest lucru şi îi doresc succes în demersul politic pe care l-a făcut cu atâta curaj”, a declarat deputatul PD-L Ioan Oltean.

Ioan Oltean a anunţat că tinerii din judeţ o vor susţine pe Elena Băsescu în strângerea de semnături, dar acţiunea nu va fi organizată în numele partidului, ci va fi o susţinere individuală.

,,Nu partidul, ci tinerii din judeţ o vor ajuta pe Elena Băsescu în strângerea de semnături. Nu va fi o acţiune de partid, ci o susţinere a tinerilor, individual”, a precizat Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5