Imaginea publică contează!

Comparativ cu anul trecut, au crescut activităţile IJJ BN pe linie de relaţii publice

„Jandarmeria Română este un prestator de servicii, o instituţie deschisă, transparentă, care se află în slujba cetăţenilor şi a comunităţii locale, iar relaţia cetăţean-jandarm trebuie să fie una concentrată pe cooperare, înţelegere reciprocă”, a declarat inspector şef, col. Ionel Cimuca.

În cadrul prezentării Raportului de activitate pe anul 2008, au fost prezentate şi acţiunile întreprinse de către Jandarmeria bistriţeană pentru a face cunoscută activitatea de zi cu zi a oamenilor legii. În anul 2008, au continuat la nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, acţiunile organizate în unităţile de învăţământ privind combaterea violenţei. „În cadrul programului „Jandarmul, prietenul celor care respectă legea!”, la nivel judeţean, au existat numeroase colaborări pe linia prevenirii violenţei în rândul tinerilor cu elevi din clasele de gimnaziu. Nu au fost uitate nici grădiniţele din municipiu, urmând ca numărul acestora să crească, proiectul aflându-se abia la început”, a precizat Cimuca.

La sfârşitul anului, la nivelul Inspectoratului, s-a desfăşurat un amplu program de mediatizare a activităţilor specifice jandarmeriei bistriţene, cum ar fi „Zilele porţilor deschise”. S-au distribuit pliante, s-au organizat întâlniri directe cu cetăţenii şi s-au mediatizat şcolile militare de profil, astfel, 6 tineri fiind înscrişi în vederea luării în evidenţă pentru a urma şcoli militare. „Ne-au trecut pragul unităţii peste 150 de bistriţeni, toţi fiind interesaţi să cunoască mai bine rolul şi atribuţiile celor care se află în slujba lor zi de zi. Au fost primite în audienţă peste 100 de persoane care au adus în discuţie diverse probleme”, a completat inspectorul şef.

Comparativ cu anul trecut, toate activităţile IJJ BN pe linie de relaţii publice au crescut semnificativ, între 25-75%, ceea ce denotă interes pentru o transparenţă totală a activităţilor şi misiunilor executate de Inspectorat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5