Ferdinand din Sărata, arestat preventiv pentru furt
Patru tineri din Sărata au fost reţinuţi pentru 24 ore, pentru unul dintre aceştia – Ferdinand C.– judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, în timp ce prietenii săi nu au voie să părăsească localitatea timp de o lună.
Gaşca din Sărata este cercetată de poliţişti pentru comiterea unor furturi din locuinţe în construcţie, torul pornind de la sesizarea lui G. Sorin (53 ani) care s-a plâns poliţiştilor că, în noaptea de 7 spre 8 martie, i-au fost sustrase mai multe bunuri din locuinţa în construcţie de la Crainimăt. În fapt, din imobil dispăruseră 30 metri ţeavă cupru din instalaţia de încălzire şi şase distribuitoare pentru încălzire din alamă care cântăreau 5 kg fiecare, cu o valoare estimată la 2.000 lei.
În urma cercetărilor, poliţiştii i-au identificat pe Ferdinand C. (44 ani), Florin M. (34 ani), Nicolae M. (39 ani) şi Cristian A. (34 ani), toţi din cartierul Sărata, faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
„Ferdinand C. este suspectat că în perioada 15-31.12.2011, pe timp de noapte, ar fi comis un act material de furt calificat constând în sustragerea unor bunuri şi a unor componente din cupru, pătrunzând prin efracţie în imobilul aparţinând numitului G. Sorin din Crainimăt. În noaptea de 01/02.03.2012 ar fi sustras mai multe schele metalice din aceeaşi zonă. În noaptea de 07/08.03.2012, C. Ferdinand, împreună cu învinuiţii M. Florin, M. Nicolae, A. Cristian ar fi sustras mai multe componente confecţionate din cupru şi alamă de la instalaţia de încălzire a unui imobil în construcţie”, precizează subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Adaugă comentariu nou