Întâmplări cu miez

Trebuia doar un binoclu

Da, numai un binoclu şi „Tutanicul” nu s-ar fi scufundat. L-au uitat la Southampton, la plecare. Nu era un obiect chiar aşa des întâlnit, dar chiar şi cu o lunetă din secolele trecute (XVIII-XIX) s-ar fi descurcat bine. Din păcate, pur şi simplu, grozavul icebreg n-a fost observat decât când erau între unul şi altul abia 500 de metri. Asta e ceea ce se vedea la suprafaţă, căci pintenul de sub apă al gheţarului era şi mai aproape.
Giganticul pachebot putea să se izbească direct de gheţar şi impactul ar fi sfărâmat partea din faţă a vasului, dar nu s-ar fi scufundat. Încercând o manevră de întoarcere, căutând a-l evita întru disperare, pintenul de gheaţă de sub apă a sfâşiat vasul pe o lungime de circa o sută de metri. Era şi ceaţă, e drept, dar un binoclu ar fi dublat cel puţn distanţa de observare şi manevra de evitare ar fi fost posibilă sau chiar pentru oprirea imensului vas.
Şirul de erori a numărat şi dorinţa de a evita panica, astfel că adevărul a fost comunicat târziu. Multe bărci au coborât aproape goale la apă, spunându-se că e doar un exerciţiu de salvare,
La început de martie 2022, un supravieţuitor de pe „Titanic” -Emily Richard- spune că dl. căpitan _Edward Smith- fusese beat, consumând o cantitate apreciabilă de alcool înaintea impactului. Car şi cum nu s-ar şti că pe „şoselele” mării şi aerului aviatorii şi marinarii mai trag la măseaua, nefiind o poliţie rutieră a mărilor şi aerului. Dar, nu căpitanul conduce personal o navă. El dă mai mult indicaţii secunzilor, timonierilor. Întrebaţi-l pe dl. preşedinte Traian Băsescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5