Redacţia „Mişcării literare” la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”

În cadrul „Săptămânii altfel”, redactorii revistei „Mişcarea literară” au fost invitaţi la o întâlnire literară cu elevii şi profesorii din catedra de română de la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” din Bistriţa. La întâlnirea cu un număr mare de elevi, într-un liceu cu tradiţie şi cu iubire pentru asemenea momente educaţional-literare, au fost prezenţi: Olimpiu Nuşfelean – directorul revistei, Ion Moise – red. şef adjunct, Virgil Raţiu – secretar general de redacţie şi director al editurii Aletheia, Cornel Cotuţiu – colaborator şi conducător al Reprezentanţei Bistriţa-Năsăud a Filialei Cluj a USR. Cu acest prilej a fost prezentat ultimul număr al revistei, ultimele apariţii editoriale ale scriitorilor invitaţi (O.N. – Spiritul sau strigătul, poeme, Tentaţia scrisului, eseuri; I.M .– Ochiul dragonului, ediţia a doua; V. R. – Cărţile cu Alfonz, ediţia a doua; C.C. – Veveriţa de pe Rue Noel, însemnări memorialistice). A fost probat, şi cu această ocazie, faptul că literatura îşi poate găsi loc în sufletele şi preocupările tinerei generaţii, că iubirea de frumos trebuie indusă şi cultivată prin modalităţi specifice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5