O picătură de excelență, în amintirea lui Grigore Moisil! Bursă anuală pentru elevi şi studenţi pasionaţi de matematică şi informatică
Asociaţia Culturală „Grigore Moisil” dă startul evenimentelor prin care comemorează 50 de ani de la moartea celui care este supranumit „părintele informaticii românești”.
În perioada 24-26 martie 2023, ediţia XXXV-a a Concursului Interjudeţean de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, transformă Bistriţa într-un centru național de excelență, prin participarea a peste 100 de profesori din învățământul universitar și preuniversitar și a 256 de elevi din cele șapte județe participante. Asociaţia Culturală „Grigore Moisil” se asociază demersului răsplătind excelența, prin suplimentarea fondului de premiere și adăugarea unor elemente care vor contribui la creșterea calității evenimentului.
Trăim o vreme în care, toți credem cu tărie că educația e esențială, că tot ceea ce trăim, rău sau bun, este produsul educației noastre și că rezolvarea marilor probleme din societatea noastră depinde de educație. Ne aplecăm atenția asupra educației – fie ea instituționalizată sau nu – cu toată energia generată de dorința de a aduce plus-valoare comunității noastre. Vom reflecta pe marginea acestor teme în contextul acestui concurs, în data de 25 martie la ora 14:00 la Centrul Cultural Dacia când Asociaţia Culturală „Grigore Moisil” organizează conferința publică susținută de prof. univ. dr. Daniel David - Rectorul Universităţii Babes-Bolyai şi Dl. Voicu Oprean CEO al AROBS Grup. Oameni competenți, din perspective diferite, vor încearca să formuleze corect dilema educației și să ne ofere o paradigmă a răspunsului.
Considerăm că este de datoria noastră să susţinem efortul și aspirația tinerilor în această zonă de interes educațional, evocând modelul intelectual reprezentat de Grigore Moisil. Materializăm această susținere deopotrivă prin instituirea unei burse anuale „Grigore Moisil”, instrument prin care sprijinim şi motivăm elevi sau studenți, pasionaţi de informatică şi matematică, să pună în practică proiecte în sfera lor de interes.
Lansarea acestui program bursier are loc cu ocazia Concursului Interjudeţean de Matematică şi Informatică Grigore Moisil, regulamentul putând fi consultat pe site-ul asociației www.asociatiagrigoremoisil.ro.
Asociaţia Culturală „Grigore Moisil” Bistrița
Citiţi şi:
- Olimpici din şapte judeţe ale Transilvaniei, la Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică „Grigore Moisil”
- Matematică de performanţă la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud
- Cinci premii pentru judeţ la Concursul „Grigore Moisil” din Tîrgu Mureş
- Elevii bistriţeni, pe podium la concursul interjudeţean „Grigore Moisil“
- Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va susţine financiar organizarea Concursului interjudețean de matematică şi informatică „Grigore C. Moisil”
Adaugă comentariu nou