Antonescu: Dacă moţiunea de cenzură trece, USL trebuie să reclame funcţia de premier. Nu este exclusă colaborarea cu UDMR
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Gândul că, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură va trece, USL trebuie să ceară preşedintelui Traian Băsescu desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de premier. După episodul ,,Ponta premier” din luna februarie, când preşedintele susţine că i-a propus preşedintelui PSD această funcţie, situaţia s-ar putea repeta după moţiunea de cenzură depusă de USL.
Liberalul Crin Antonescu a declarat pentru gândul că dacă moţiunea de cenzură va avea succes, iar Guvernul Ungureanu va fi debarcat, noua majoritatea trebuie să fie construită în jurul USL.
,,Poziţia mea, în condiţiile în care moţiunea de cenzură trece, este că USL este singura forţă politică în stare să constituie o majoritate şi să susţină un guvern până la alegeri. USL trebuie să reclame formarea Guvernului, iar premierul desemnat să fie, după cum se ştie din rezoluţiile Congreselor, Victor Ponta. Acesta ar fi un Guvern până la alegerile din noiembrie”, a precizat pentru Gândul Antonescu, care a adăugat că actuala Coaliţie de guvernare s-ar destrăma dacă moţiunea trece. Victor Ponta a declarat şi el că nu va mai respinge o ofertă de premier venită din partea preşedintelui Băsescu.
Liberalul nu exclude ca în această construcţie, valabilă până la alegerile parlamentare să intre şi UDMR. ,,Nimic nu este exclus până în toamnă. Intenţia noastră este ca după alegerile parlamentare din toamnă să avem majoritatea absolută şi să avem un guvern al USL”, a subliniat Crin Antonescu.
Liderul PNL se arată sceptic în ceea ce priveşte şansele devansării alegerilor parlamentare.
,,Nu cred că mai putem discuta în calendarul pe care l-am evaluat de atâtea ori de un consens referitor la devansarea alegerilor parlamentare. Din punctul meu de vedere, dacă ar exista consensul tuturor forţelor politice, alegerile parlamentare ar putea avea loc mai devreme”, a explicat preşedintele PNL.
Tema suspendării lui Traian Băsescu de către noua majoritate parlamentară, dacă preşedintele nu acceptă varianta Ponta premier, urmează să fie discutată în cadrul USL după ce moţiunea de cenzură va duce la căderea Guvernului Ungureanu.
pesurse.ro
Citiţi şi:
- Crin Antonescu: Dacă moţiunea trece, premierul USL poate fi Ponta
- Ioan Ţintean: Creşte şansa moţiunii de cenzură. Mizăm pe faptul că o bună parte din interiorul PDL va vota pentru căderea Guvern
- Crin Antonescu: Acţiunea noastră trebuie să fie concentrată spre salvarea a zeci de mii de compatrioţi
- PNL şi PSD nu susţin un guvern condus de un premier independent
- PMP ia act de ruperea oficială a USL şi consideră momentul potrivit pentru a face bilanţul guvernării
Comentarii
Este trist ca mai exista dobitoci si subumani care sa voteze cu JEGURILE comunisto-securiste din USLa! Este foartre trist sa vezi indivizi care vor sa puna in fruntea tarii un tigan lipovean biroul lui Mihai Caraiman,spionul Moscovei s-a decis infiintarea PNL. A fost adus de urgenta din Franta Radu Campeanu ,fost agent de influienta al securitatii in randurile romanilor din exil si in jurul acestuia s-au grupat securisti,colaboratori si turnatori stiuti si nestiuti ai securitatii :Amedeo Lazarescu,Ionescu Quintus,Balaceanu -Stolnici,Dinu Patriciu .Acestora li s-a alaturat si Crin Antonescu,obscur profesor de istorie dar harnic informator cu nume de cod PORUMBACU.Cei mai in varsta poate isi reamintesc scena de pe tancheta,momentele in care un Iliescu panicat asculta vuietul multimii :”FARA COMUNISTI!”. Acest “FARA COMUNISTI!” a ramas doar un deziderat utopic deoarece nomenclatura de rangul doi si trei precum si securitatea s-au reorientat rapid si au executat rapid comanda “INFESTATI PARTIDELE”.Au urmat mineriadele,inccidentele sangeroase de la Targu Mures,jefuirea sitematica a economiei tarii,totul sub oblanduirea ranjetului satisfacut al Iliescului ,blestemat sa ii fie numele in veac de veac.Ma numar printre naivii care au considerat PNL o solutie alternativa viabila dar intre timp m-am trezit la realitate:actualul PNL este o creatie a securitatii,a fost clocit de catre Iliescu si joaca pe scena politica un rol scris de scenaristii Kremlinului.Cei care nu sunt de acord cu aceasta asertiune e suficient sa se gandeasca la maniera in care peste noapte fostul prezidentiabil Crin Antonescu a decis fara consultarea partidului sprijinirea lui Mircea Geoana in turul doi al prezidentialelor . Sa nu fim naivi,asa zisii liberali,majoritatea ajunsi in parlament de pe locurile doi si trei,care doresc sa modeleze destine romanesti sunt pionii otraviti ai comunistoidului Iliescu .Pentru Crin Antonescu si ciracii sai lumina a venit si vine de la rasarit,mai exact de la Moskova.
nespalat, dublu repetent, hot de drumul mare cu PENTHOUSE si criminal care si-a impins sotia la sinucidere precum sobolanul rosu crin antonovici, pardon, antonescu-adormescu! Un informator recunoscut al securitatii ceausiste cu numele de cod porumbacu'! Si tot atat de trist e sa vezi ca romani fara creier il vor prim ministru pe mongoloidul ponta-tonta, un individ dement, condus doar de sentimente de ura impotriva tarii lui pe care o dispretuieste profund, facindu-si cumparaturile numai in strainatate, ins ateu in spatele caruia se afla Marele Satan iliescu, membru KGB si preferatul lui Putin adica omul care scuipa pe icoane si care a tras in tinerii romani la Revolutie si la Mineriade avand pe constiinta peste 2000 de cadavre!! DAR ROMANII VOR DORMI ASA CUM VOR VOTA
"Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască..."
Recunoasteti personajul "Crin Puturosul" in celebrele versuri ale lui Eminescu.
Adaugă comentariu nou