Mioriţa tradusă de patru ciobani din Dumitriţa
Oi, câini, ciobani şi bâte la Dumitriţa, unde două turme nu şi-au putut împărţi păşunea. Finalul fericit. Cei patru ciobani au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dar au nevoie de până la două săptămâni de îngrijiri medicale.
Sâmbătă seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că pe raza comunei Dumitriţa, Emil P. (51 ani) a fost victima unei agresiuni.
„Din primele verificări a rezultat faptul că în jurul orei 18:00, pe fânaţurile comunei Dumitriţa, în locul numit Faţa Perilor, turma de oi aparţinând numiţilor Ionel B. (51 ani) şi Gheorghe F. (41 ani) a intrat pe o păşune unde păşunatul era interzis. Emil P., cioban la o stână vecină, a intervenit pentru a scoate oile şi adresând ameninţări proprietarilor acestora. Pe fondul acestui conflict spontan s-a iscat o altercaţie între Ionel B. şi Gheorghe F. pe de-o parte şi Emil P. şi Ioan P. pe de altă parte, care a degenerat”, transmite Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
După ce şi-au dat bine cu bâtele, toţi cei implicaţi au fost transportaţi la U.P.U. Bistriţa-Năsăud unde, în urma investigaţiilor medicale de specialitate, s-a stabilit faptul că aceştia au suferit leziuni care necesită îngrijiri medicale, pe o perioadă între o zi şi maximum două săptămâni. Niciunul dintre oieri nu a suferit leziuni de natură a-i pune viaţa în primejdie.
Între un bandaj şi dat în strungă, cei patru vor fi cercetaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire.
Citiţi şi:
- Cele 3 persoane bănuite că au "băgat" un tânăr în spital, depistate de poliţişti
- Bătaie între ciobani la Chiraleş, pe fondul consumului excesiv de alcool! Un bărbat a ajuns la spital, altul la Poliţie
- Biciclistul accidentat a părăsit locul accidentului
- Înjunghiat pe la spate de concubină
- Un bărbat din Dumitrița a murit într-un accident. Bistriţeanul băut la volan s-a ales cu dosar penal
Adaugă comentariu nou