Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzâienele)

"Şi tu pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te Vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găseşti calea Lui". Prăznuim în fiecare an la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celui Vechi şi cel dintâi prooroc al Testamentului Nou, aşa cum îl numeşte Sfânta noastră Biserică. Glasul Cuvântului, Sfeşnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Aşa cum soarele îşi trimite Zorii ce anunţă răsăritul, aşa a fost pentru venirea lui Dumnezeu în lume Sfântul Ioan Botezătorul. În bezna adâncă în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruia totuşi pe cerul năzuinţelor omeneşti o lumină ca spuza de stele ce dă strălucire boltei întunecate. Erau profeţii care - de la Moise şi Aron, Iesei şi David, Ilie şi Elisei şi până la Isaia, Ieremia, Iezechiel şi Daniil, dimpreună cu cei 12 profeţi mici - formează constelaţiile de aur ale Revelaţiei lui Dumnezeu în lume, înainte de a se întrupa El în ea. La depărtare de veacuri, în urma tuturor, în urma tuturor şi înaintea lui Hristos apare Sfântul Ioan şi apariţia pecetluieşte în ea mărturia de netăgăduit a Venirii Mântuitorului, pe care L-a arătat ucenicilor şi lumii întregi, zicând: "Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!" Fiul preotului Zaharia din rânduiala lui Abid şi al Elisabetei, din fetele lui Aaron, s-a născut în Aim Kerim, un sat din Iudeea. Naşterea lui, prevestită de îngerul Domnului tatălui pe când slujea la templul din Ierusalim în vreme ce era de rând, cu toate evenimentele minunate care au însoţit-o, dovedesc că Sfântul Ioan cu adevărat a fost înaintemergătorul, despre care Sfântul Prooroc Isaia a proorocit, zicând "Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". S-a născut din părinţi care până la adânci bătrâneţi n-au avut copii, dar îşi doreau, şi pentru care s-au rugat toată viaţa lor. "Iată - zice îngerul tatălui său - că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta Elisabeta îţi va naşte ţie fiu şi vei chema numele lui Ioan şi vei avea bucurie şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale". De bucurie, bătrânului nu-i venea să creadă: "Eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaşte aceasta". Şi îngerul i-a dat un semn: "Eu sunt Gavriil, care am fost trimis să-ţi vestesc ţie acestea şi iată vei rămâne mut, neputând a vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea". Şi semnul s-a înfăptuit: ieşind el din templu, unde tămâiase, nu putea să mai vorbească şi au cunoscut toţi că i s-a întâmplat ceva deosebit în templu, mai cu seamă că el făcea semne că a rămas mut - ne spune Sfânta Scriptură. Şi Elisabeta a conceput, lemnul uscat a odrăslit mlădiţă, pământul sterp şi pustiu a odrăslit pe fiul pustiei, bucurându-se că Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice ruşinea ei dintre oameni, căci acum vecinii şi neamurile ei se bucurau împreună cu ea. La bucuria aceasta a luat parte şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa. Mare le-a fost mirarea amândurora atunci când s-au întâlnit, căci, auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei şi plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina. Pruncul ei, zămislit din făgăduinţă, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în Sine, de aceea ea a strigat cu mare glas, zicând: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu..." A fost şi acesta un semn ce se alătura atâtor minunate întâmplări şi toate confirmau, rând pe rând, că Dumnezeu, care a hotărît să sălăşluiască între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Său. Maica Domnului, purtând în sine comoara tainei, a rămas cu Elisabeta ca la trei luni, deci până la naşterea Sfântului Ioan, ocazie de noi şi minunate confirmări. În ziua a opta după naştere, când se făcea tăierea împrejur şi când, după obicei, trebuia să-i pună pruncului numele "Zaharia" după numele tatălui său, Sfânta Elisabeta a cerut să-l numească Ioan, iar Sfântul Zaharia, cerând tăbliţa, a scris: "Ioan să fie numele lui" - şi s-au mirat cu toţii, căci nimeni din rudenia lor nu se chema aşa. Şi s-a dezlegat muţenia lui Zaharia, şi el lăuda pe Dumnezeu şi, plin de Duhul Sfânt, profeţea. Vorbea prin Zaharia Sfântul Duh; anunţa poporului credincios că pruncul Ioan este "darul lui Dumnezeu", trimis în lume să anunţe venirea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Dumnezeu - Fiul: a doua Persoană a Sfintei Treimi. Zaharia vorbea şi Duhul Sfânt îl învăţa, iar pruncul creştea şi se întărea cu duhul... A urmat apoi propovăduirea lui Ioan şi botezul pocăinţei... El a devenit profetul cu glasul ca de tunet, ce fulgera împotriva păcatelor de orice fel. Astfel, nu era pe placul multora din fiii lui Israel... Mulţimile însă îl ascultau... Veneau la el... Se bucurau de învăţătura lui, care, cu toată asprimea ei morală, va rămâne în veci un îndrumar de combatere a păcatelor, a patimilor şi, de ce nu, şi-a corupţiei despre care se vorbeşte atât de mult astăzi. De aceea şi Mântuitorul spune despre el: "Din câţi s-au născut din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul". Ioan, cu mâna de ţărână, s-a atins de creştetul Celui ce ţinea toate cu mâna şi omul Ioan a botezat pe Mântuitorul lumii... L-a arătat lumii... A spus despre El: "Hristos trebuie să crească şi eu acum mă micşorez, aşa ca zorile în faţa soarelui". Şi s-a micşorat până la tăierea capului, pe care l-a închinat lui Hristos, pentru fiecare din noi. Pe marginea drumurilor şi pe câmp, în această vreme, putem vedea nişte flori formate din multe floricele galbene, în chipul crucii, ce se numesc în popor sânzâiene; credinţa este că, prin forma de cruci în care sunt alcătuite, ele au darul să păzească pe călători în drumul lor şi pe credincioşi în casele lor. Aceste flori numite cu numele Sfântului Ioan ne amintesc de darul Sfântului de a păzi şi îndruma calea noastră spre Hristos şi spre mântuire. Spre uşa fiecăruia din noi este un drum pe care vine Hristos să bată, să ceară să i se deschidă, pentru a fi cu noi, pentru a ne uni pe noi cu El. Pe fiecare din aceste drumuri vine şi Înaintemergătorul, Sfântul Ioan Botezătorul. Spre fiecare din noi, el adresează cuvântul său plin de convingere şi hotărîre: "Vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei Lui; pocăiţi-vă, smeriţi-vă viaţa, pară-vă rău de toate păcatele... că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor... Cel care este sus pus să se ferească de a face nedreptate şi să nu acuze pe nedrept pe nimeni". Fiecăruia după firea şi ocupaţia lui, Sfântul-Ioan Botezătorul ne arată ce trebuie să facem... Ne aduce aminte că avem o chemare creştinească, a cărei datorie este dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. La uşa Sfântului Altar, când preotul cheamă spre Potir zicând: " Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", Sfântul Ioan Botezătorul, arătând spre Potir, zice: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". Spre acest glas dumnezeiesc, spre acest strălucit sfeşnic al luminii ne cheamă praznicul de duminică. E vreme de post şi rugăciune... Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (22-28 iunie). Credincioşii împletesc coroniţe de flori de sânzâiene şi le aruncă pe acoperişul caselor cu gândul şi credinţa că Sf. Ioan le va ajuta şi-i va feri de rău.

Pr. Liviu Ungur