Preot Vasile Beni: Sfântul Ioan Botezătorul predica pocăinţa ca o schimbare de ordin social, de înduhovnicire a relaţiei dintre oameni pe baza credinţei în Dumnezeu

                                       Dragii noștri credincioși!

           A doua zi de Bobotează este înscrisă în calendarul creștin ortodox ca fiind sărbătoarea închinată Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament.

       Sfântul Ioan este cel mai popular dintre sfinţi şi s-a născut în  familia preotului Zaharia. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Și pentru că Zaharia s-a îndoit sau nu i-a venit să creadă că soția sa Elisabeta va naște un copil chiar și în vârstă fiind, îngerul îi spune că va fi mut până în ziua când se va naște copilul.

           După nașterea fiului, Zaharia a fost întrebat ce nume să-i pună și pentru că bătrânul preot nu putea vorbi pe o tăbliță a scris:,,Ioan să fie numele lui”. Și după ce a scris aceste cuvinte și-a recăpătat darul vorbirii și a profețit în legătură cu misiunea pe care o va avea, de Înaintemergător al Domnului.                                                                 Cum ajunge sfântul Ioan Botezătorul să-L cunoască pe Hristos. Potrivit Sfintei Scripturi, pruncul Ioan a săltat în pântecele maicii sale, atunci când mama sa Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria atunci când aceasta îl purta în pântece pe Domnul.   Iar cu un răspuns mai clar ne întâlnim în evanghelia de după sfântul apostol și evanghelist Ioan în capitolul 1,33-34,care redă mărturia botezătorului: ,,Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acesta este cel care botează cu Duhul Sfânt. Și am văzut și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”.

  Rolul sfântului Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

     Sfântul Ioan a predicat în pustiul Iordanului botezul pocăinţei şi a propovăduit lui Israel pe Mesia.

    Rostul venirii Sfântului Ioan la Iordan pentru a propovădui şi a practica botezul pocăinţei era mai mare decât simplul botez, şi anume, trebuia să arate mulţimilor lui Israel pe Iisus din Nazaret nu ca fiind El fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat.

      El mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus Hristos.  Evanghelia ne arată că Iisus a venit la Ioan ca să fie botezat, iar Ioan a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.  Sfântul Ioan Botezătorul este numit prooroc, chiar dacă nu a scris o carte cu profeţii, pentru faptul că el a prorocit taina Jertfei Domnului Hristos pe cruce când a mărturisit vederea Mielului lui Dumnezeu şi pentru prevestirea trimiterii de la Tatăl, la rugămintea Fiului, a Sfântului Duh în chip de limbi de foc.        

       Sfaturile Sfântului  Ioan Botezătorul: ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”.  Prin aceasta cerea ca oamenii să-şi schimbe modul de a gândi, de a vieţui şi de a făptui.

     Sfântul Ioan Botezătorul predica pocăinţa ca o schimbare de ordin social, de îmbunătăţire, de înduhovnicire a relaţiei dintre oameni pe baza credinţei în Dumnezeu.

      Să căutăm așadar ca fiecare dintre noi să-i urmăm sfaturile care sunt căi și mijloace sigure care ne conduc spre împărăția lui Dumnezeu.   Amin.

Mulţi şi binecuvântaţi ani sărbătoriților!

 Pr. Vasile Beni

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5