Pr. Vasile Beni: Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

 Dragii noștri credincioși!

Se spune despre un învăţător că, atunci când intra în sala de clasă, îşi scotea mai întâi pălăria şi saluta cu respect pe toţi copiii. Observându-l, cineva l-a întrebat de ce face acest lucru? El a răspuns: "Salut cu respect pe toţi copiii, pentru că în ei se pot ascunde oameni mari: scriitori, savanţi, mari conducători de stat şi guverne, şi, nu în ultimul rând, sfinţi". Din acelaşi motiv, noi salutăm şi sărbătorim naşterea lui Ioan Botezătorul, pentru că "acest copil" a ajuns mare profet al Domnului, mare reparator de drumuri duhovniceşti, un mare sfânt.

Deşi Biserica Ortodoxă marchează de obicei ziua morţii sfinţilor, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezatorul fac exceptie de la această regulă, fiindu-le dedicate sărbatori cum sunt zămislirea sau naşterea, dar şi alte evenimente din viaţa lor.

    După Maica Domnului, cel mai cinstit dintre sfinți este Sfântul Ioan Botezătorul, iar importanţa sa este reliefată nu numai de Sfânta Scriptură, ci şi de cele trei sărbători mai mari rânduite de Biserică pentru pomenirea lui. În data de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament.

        Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia şi  Elisabeta. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Și pentru că Zaharia s-a îndoit sau nu i-a venit să creadă că soția sa, Elisabeta, va naște un copil chiar și în vârstă fiind, îngerul îi spune că va fi mut până în ziua când se va naște copilul.

 După nașterea fiului, Zaharia a fost întrebat ce nume să-i pună și pentru că bătrânul preot nu putea vorbi pe o tăbliță a scris: „Ioan să fie numele lui”.  După ce a scris aceste cuvinte și-a recăpătat darul vorbirii și a profețit în legătură cu misiunea pe care o va avea de Înaintemergător al Domnului.

 Care a fost rolul sfântului Ioan în iconomia mântuirii? După naşterea sa minunată şi vieţuirea în pustie, în post şi rugăciune, Sfântul Ioan a predicat în pustiul Iordanului botezul pocăinţei şi a propovăduit lui Israel pe Mesia, să arate mulţimilor lui Israel pe Iisus din Nazaret nu ca fiind El fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat.

      El mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus Hristos. Evanghelia ne arată că Iisus a venit la Ioan ca să fie botezat, iar Ioan a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

    Sfântul Ioan Botezătorul este numit prooroc, pentru faptul că el a prorocit taina Jertfei Domnului Hristos pe cruce când a mărturisit vederea Mielului lui Dumnezeu şi pentru prevestirea trimiterii de la Tatăl, la rugămintea Fiului, a Sfântului Duh în chip de limbi de foc.

Închei cu versurile care ne descriu misiunea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a avut-o în această lume:

,,E frumos când poți în viață

Să fii darnic și milos

Să hrănești cu drag orfanii,

Să-i ajuți pe toți sărmanii

Însă fapta cea mai mare

Darul cel mai de folos

E să chemi pe-un om oricare

Dintr-o viață de pierzare  la Iisus Hristos”. Amin!

 

Mulți și binecuvântați ani sărbătoriților!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5