Preot Vasile Beni: Ioan Botezătorul, cel mai cinstit dintre sfinţi după Maica Domnului
Dragii noştri credincioşi!
Ziua de 24 iunie este înscrisă în calendarul nostru creştin, ca fiind ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care a unit Vechiul cu Noul Testament.
Sfântul Ioan este cel mai popular dintre sfinţi şi s-a născut în familia preotului Zaharia. Naşterea sa a fost vestită de către arhangherul Gavril lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Și pentru că Zaharia s-a îndoit sau nu i-a venit să creadă că soția sa Elisabeta va naște un copil chiar și în vârstă fiind, îngerul îi spune că va fi mut până în ziua când se va naște copilul. După nașterea fiului, Zaharia a fost întrebat ce nume să-i pună și pentru că bătrânul preot nu putea vorbi pe o tăbliță a scris: „Ioan să fie numele lui”. Şi după ce a scris aceste cuvinte și-a recăpătat darul vorbirii și a profețit în legătură cu misiunea pe care o va avea, de Înaintemergător al Domnului.
Scurte învăţături despre Sfântul Ioan Botezătorul
1. Este cel care l-a botezat pe Iisus Hristos sau cel care a pregătit calea Domnului, iar importanţa sa este reliefată nu numai de Sfânta Scriptură, ci şi de cele şapte sărbători rânduite de Biserică pentru pomenirea lui.
2. Rolul Sfântului Ioan a fost acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar şi de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.
3.Rostul venirii Sfântului Ioan la Iordan pentru a propovădui şi a practica botezul pocăinţei era mai mare decât simplul botez, şi anume, trebuia să arate mulţimilor lui Israel pe Iisus din Nazaret nu ca fiind El fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat.
4. Sfântul Ioan Botezătorul este numit prooroc, chiar dacă nu a scris o carte cu profeţii, pentru faptul că el a prorocit taina Jertfei Domnului Hristos pe cruce când a mărturisit vederea Mielului lui Dumnezeu şi pentru prevestirea trimiterii de la Tatăl, la rugămintea Fiului, a Sfântului Duh în chip de limbi de foc.
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: După Maica Domnului, cel mai cinstit dintre sfinți este Sf. Ioan Botezătorul, Dascăl al pocăinţei şi un mare sfătuitor pentru o viaţă curată
- Pr. Vasile Beni: Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
- Pr. Vasile Beni: Ce sfaturi ne dă Sf. Ioan Botezătorul?
- Pr. Vasile Beni: Sfaturile pe care ni le dă Sfântul Ioan Botezătorul sunt căi și mijloace sigure care ne conduc spre împărăția lui Dumnezeu
- Pr. Vasile Beni: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Să-I urmăm sfaturile care sunt căi și mijloace sigure care ne conduc spre împărăția lui Dumnezeu
Adaugă comentariu nou