Concert – bal oferit de Grupul „Boréale” la Zilele municipiului Bistriţa

În cea de-a doua seară a Zilelor municipiului Bistriţa, mai precis sâmbătă, 14 iulie, de la ora 19.00, pe scena din zona pietonală va concerta Grupul „Boréale”. Concertul este oferit bistriţenilor de Institutul Cultural Francez, graţie directorului acestuia, domnul Christophe Pomez. Bistriţenii care vor urmări evoluţia pe scenă a Grupului „Boréale” vor asista la un concert – bal în cadrul căruia cei doi muzicieni vor cânta piese tradiţionale franceze şi din repertoriul internaţional, la mai multe instrumente, explicând totodată şi paşii de dans adecvaţi fiecărui gen muzical.
„Precum Polul Nord care fuzionează în punctul său toate meridianele celor cinci continente, Boréale uneşte în axa sa muzicală compoziţii pentru dansuri tradiţionale inspirate din multiple dansuri şi muzici din întreaga lume. Astfel, toată lumea va dansa alături de ei dansuri din diverse regiuni ale Franţei, dar şi dansuri scoţiene, mazurka, rondo-uri, tango argentinian, blues din Mali, flamenco sau hip hop” – astfel este descris spectacolul lor şi, cu siguranţă, publicul va şti să aprecieze această evoluţie inedită pe scenele Bistriţei, dar care promite să captiveze.
Concertul-bal la care vor asista bistriţenii se va desfăşura pe parcursul a circa 90 de minute.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5