Nu fiţi boscheţi pentru câini!
Nu este timp de complacere în pasivitate. Referendumul din 29 iulie e unul dintre momentele istoriei în care lipsa de participare activă dă mâna cu ticăloşia sau cu prostia şi, sigur, cu lipsa de patriotism.
O să votez cu ambele mâini la referendum. Am uzat de cuvântul patriotism cu reţinere deoarece a fost golit de sens de muşteriii vorbelor goale şi sunătoare. Şi politicieni, şi scriitori, şi alţi nechemaţi. Dar n-am găsit altul care să cuprindă realitatea dureroasă, cu piciorul pe acceleraţie, când se decide inclusiv soarta copiilor noştri.
N-o să enumăr motivele pentru care sunt împotriva lui Băsescu. Le-am punctat altădatã. Spun numai că personajul trebuie strârpit grabnic. Democratic, preferabil prin vot. Nu le cer cititorilor să voteze pro-demitere. Le zic doar să meargă la vot, să fie oameni responsabili, nu boscheţi pe care se pişă câinii, cum îi doresc cei de la PD-L.
Citiţi şi:
- Se fură şi câini!
- Performanţă din tată în fiu! Damaschin şi Bogdan Berende, campioni europeni la CE de sănii trase de câini! Podium pentru România!
- Un minor de 16 ani, reţinut de poliţişti! Este suspectat că organiza lupte între câini!
- Frumoasa gară din Sângeorz Băi, abandonată şi păzită numai de câini!
- Băut la volan, a buşit o maşină în parcare
Adaugă comentariu nou