Sfânta Fecioară se va înalţa la ceruri

Mari pelerinaje au inceput, la mănăstirile ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La Nicula, la Rohia sau la Dobric sute de credincioşi işi vor apleca genunchii spre mântuire.
La Mănăstirea Dobric, supranumită şi Nicula Ţibleşului, ceremonialul religios dedicat Maicii Domnului va începe încă din ajunul marii sărbători cu primirea P.S. Vasile Someşanul, de la ora 20.00 fiind Vecernia şi Litia, urmate de Paraclisul Maicii Domnului şi Cuvântul de învăţătură. De la ora 23.00 va fi săvârşit Prohodul Maicii Domnului. Apoi va fi înconjurată Mânăstirea şi citite Molitvele Sfântului Vasile cel Mare. În miez de noapte vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Sfântul Maslu şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 10.00 v a fi săvârşită Sfânta Liturghie, cu un cuvânt de învăţătură din partea episcopului Vasile. Maica stareţă Veronica, împreună cu obştea de măicuţe şi cu părintele duhovnic Siluan vor primi cu sufletul deschis la marea sărbătoare credincioşii, care pentru prima dată vor putea vizita şi biserica mare, aflată în construcţie.
Maica Domnului se va înalţa la cer pentru a fi alături de fiul ei. Îndreptându-şi privirea sufletului spre adormirea Sfintei Fecioare, creştinii pot contempla biruinţa spiritului asupra materiei, trupul în totalitate curat al Maicii Sfinte, nefiind dat ţărânii, ci înălţat cu cinste la cereştile lăcaşuri. Arhanghelul Gavriil, cel ce o binevestise odinioară că-L va naşte pe Mântuitorul lumii, îi dă acum de veste Maicii Domnului că a venit vremea strămutării ei la Cer: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Ca şi Fiul mai înainte, Maica Domnului s-a mutat la cer cu trupul ei feciorelnic, iar acolo mijloceşte neîncetat pentru oameni în faţa lui Dumnezeu. Icoana ortodoxă a Adormirii ne-o înfăţişează pe Născătoarea de Dumnezeu întinsă pe un pat, cuprinsă de un somn senin; apostolii se prosternează în jur, iar Hristos, în mijloc, circumscris în nimbul luminos al slavei Sale, îi ţine sufletul în palme. Apostolii i-au pus trupul în mormânt, dar deschizându-l după 3 zile (pentru că şi Toma, care nu fusese de faţă, să se închine trupului preasfânt), ei s-au minunat aflând mormântul gol, doar cu giulgiul rămas drept mărturie.
Sute de credincioşi au luat drumul Mănăstirii Dobric, cântând “La Dobric în loc de şes, / Maica Sfântă şi-a ales/ Loc curat de mănăstire/ Pentru a noastră mântuire”, sau “Am venit măicuţă din nou la Dobric/ Să-ţi cântăm Fecioară cu mare, cu mic/ Am venit Marie să ne întâlnim/ Şi necazul nostru să ţi-l povestim”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5