Victor Chira, comisarul ce ne-a păzit drepturile
Mar, 08/14/2012 - 13:27
Sărbătoare în viaţa comisarului Victor Chira. În zi de naştere, cunoscutul specialist de la Protecţia Consumatorului a marcat şi ieşirea la pensie.
Cu o activitate de peste 20 de ani în slujba Protecţiei Consumatorului, chiar la înfiinţarea acestei instituţii, Victor Chira a fost de departe “cel mai conştiincios comisar, perseverent, şi responsabil. Un om de o conduită impecabilă. Vreau să-i mulţumesc public domnului comisar Victor Chira în nume personal, dar şi din partea colegilor pentru tot ceea ce a făcut pentru această instituţie” transmite comisarul şef Dina Suciu.
Citiţi şi:
- Condoleanţe directorului Mircea Chira, în aceste clipe grele când se desparte de mama lui, Ana Chira
- Părintele Dan Cismaş şi interpreta Alexandra Chira, duminică, la Lechinţa
- Mircea Chira, o nouă carte-document: Am considerat că menirea mea este să rămână după mine scrise aceste statistici
- Mircea Chira, distins pentru cel mai bun material prezentat în Colegiul Prefectural
- MIRCEA CHIRA, in ceas aniversar!

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:11
Andrei Marga: Vieți false Sâm, 08:33
125 de candidați pentru 129 de funcții de director/director adjunct. 22 de posturi fără candidați Vin, 20:50
Bărbat de 45 de ani, salvat de pompieri, după patru ore de intervenție. Un mal de pământ s-a surpat Cultura
Asociația”De la Români pentru Români”, organizează PRESELECȚIE pentru Festivalul Național de...
Comentarii
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Nicolae Mănarcă, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului.
În zi de naştere, gândurile noastre de bine se îndreaptă către doamna BIANCA SIMIONCA CUCUIET, maestru coregraf la Centrul Cultural Municipal "George...























Comentarii
O persoana deosebita, un profesionist! Dumnezeu sa-i daruiasca sanatate si bucurii! Cat mai multi ani fericiti alaturi de cei dragi Domniei Sale! Amin!
Adaugă comentariu nou