Salarii "bunicele" la Curtea Constituţională
Salariile unor judecători de la Curtea Constituţională din România s-au dublat anul trecut! În doar un an, salariul judecătoarei Iulia Motoc a urcat de la 5.000 de lei pe luna în 2010, până la 12.000 de lei pe luna în 2011, potrivit Econtext.
Şi nu este singura judecătoare din cadrul celei mai mai înalte instituţii juridice care s-a bucurat de un avans salarial extrem de consistent în ultimul an.
Cum au evoluat salariile celor noua judecători de la Curtea Constitutonala? Este vorba despre salariul mediu net, iar datele se referă la anul trecut. Datele au fost extrase din declaraţiile acestora de avere.
Din cei noua judecători, unora le-au crescut considerabil salariile. Pe ansamblu, acum nu mai există judecător la CCR care să aibă salariu lunar sub 10.000 de lei pe luna. În 2010, doi din cei noua judecători aveau salarii cu mult sub acest prag de zece mii de lei pe luna. Acum această situaţie s-a remediat'.
Dar sunt şi judecători cărora le-au scăzut salariale. De altfel, cei mai mulţi judecători s-au confruntat cu reduceri salariale. Totuşi, aceste reduceri nu se compară deloc cu amploarea creşterilor. Dacă cel mai mare avans a fost de 7.000 de lei pe luna, la polul opus, cea mai mare scădere a fost de 2.535 lei.
Citiţi şi:
- Ministrul Liviu Pop, despre salariile de la Hidroelectrica: Un şofer de la Hidroelectrica ar trebui să aibă salariul pe care îl are şoferul ministrului de Dialog Social. Adică 1.400 lei.
- 10.000 de angajaţi ai MAI ar putea rămâne fără salarii din aprilie
- Harta salariilor și topul celor mai bine plătite domenii în Q1: București, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara sunt orașele cu cele mai mari salarii din țară. Cel mai bine câștigă angajații din IT, petrol – gaze, construcții / instalații
- Cristian Florian este cel mai prost plătit reprezentant al Guvernului din ţară
- Spitalele rămân fără bani din octombrie
Adaugă comentariu nou