La mulţi ani „BISTRIŢA NEWS”! – 2 ani de existenţă
Ziarul on-line „Bistriţa News” a împlinit frumoasa „vârstă” de doi ani, devenind un punct de reper şi de profesionalism, ţinând cont de faptul că omul modest şi bunul nostru coleg de breaslă, Marius Chiuzan, este sufletul, inima şi coloana vertebrală a ziarului, străduindu-se, întotdeauna, să-şi informeze cititorii prin profesionalism, documentare „beton”, şi seriozitate în abordarea materialelor, cu documentarea de rigoare.
La doi ani de existenţă evenimentul a fost sărbătorit la Cercul Militar Bistriţa şi s-a bucurat de prezenţa unor importante oficialităţi prin prezenţa d-nei Ani Bob – prefectul judeţului, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Brigăzii 81 Mecanizate, reprezentantul Jandarmeriei, reprezentantul ISU BN, cei doi viceprimari de la Primăria Bistriţa, P.C. protopopul Alexandru Vidican, P.C. preot Nicolae Feier, colegii şi prietenii din mass-media locală scrisă, audio şi video, invitaţi şi alte persoane care au apreciat şi au participat la această deosebită manifestare.
În paralel cu acest eveniment, a fost deschisă o expoziţie filatelică deosebită aparţinând pasionatului om în domeniu, Marius Chiuzan, intitulată „Un om – zece colecţii”, care a putut fi admirată, în toată splendoarea ei, de către asistenţa numeroasă.
Referitor la ziarul on-line, „Bistriţa News”, Marius Chiuzan ne-a precizat: „A fost înfiinţat la 23 august 2010 de către sus-numitul, are 7-8.000 cititori on-line din toate colţurile lumii, publică 10-15 materiale pe zi, de la comunicate oficiale până la anchete, editoriale şi alte genuri jurnalistice cuprinse în 30 de rubrici distincte. Este ziarul bistriţenilor oneşti, este deschis tuturor celor care vor să publice materiale, cu singura condiţie ca textul să fie semnat şi asumat şi bine documentat. Colaborează cu 30 de voluntari care trimit zilnic materiale”.
Referitor la expoziţia filatelică, şi nu numai, lt. col. (rez.) Mihai Lucian Valea, coordonatorul Clubului Filatelic Bisnumphila al Cercului Militar Bistriţa, ne-a precizat că: „Marius Chiuzan este un membru vechi, activ, important colecţionar şi susţinător al tuturor activităţilor expoziţioniste, cât şi a celor de schimburi filatelice şi numismatice. Este un important element de educaţie estetică tineretului bistriţean, atât prin expoziţii, cât şi ziarul „Bistriţa News” şi contribuie la dezvoltarea frumosului şi utilului în zonă.
Frumoasa, educativa şi preţioasa colecţie şi expoziţie conţine: câteva zeci de mii de exponate colecţionate în 40 de ani din diverse domenii – timbre, monede, bancnote, insigne, medalii, plachete, decoraţii, efecte militare, cărţi poştale, cartele telefonice, pixuri, brichete etc., etc.
Putem spune cu certitudine că Marius Chiuzan este un colecţionar valoros, de 40 de ani, din cei 45 de ani de existenţă, leit motivul pornind de la pumnul de monede oferit copilului de 5 ani de către tatăl său.
Ne-a declarat că are patru pasiuni: prima familia, doi – ziarul on-line „Bistriţa News”, trei – colecţiile, patru – ciclismul.
La momentul festiv legat de cei doi ani de existenţă şi inaugurarea expoziţiei au vorbit şi au scos în evidenţă dublele calităţi ale omului, colecţionarului şi jurnalistului Marius Chiuzan, prefectul judeţului - d-na Ani Bob, apreciindu-i efortul, tenacitatea şi puterea de a organiza şi a scrie, P.C. protopop Alexandru Vidican care-l admiră şi-i preţuieşte munca, P.C. preot Nicolae Feier îl consideră un om de litere deosebit şi cu un ziar receptat; viceprimarul George Avram apreciindu-l ca un om de referinţă pentru Bistriţa, reprezentantul Consiliului Judeţean scoţând în evidenţă calităţile şi meritele pe care le are şi nu în ultimul rând lt. col. (rez.) Mihai Lucian Valea, care îl consideră un membru al Cercului de valoare şi cu exponate deosebite.
Pentru tot ce a fost, pentru aceşti doi ani de existenţă ai ziarului on-line „Bistriţa News”, pentru tot ce va fi şi va rămâne în memoria bistriţenilor, pentru modul de implicare şi redactare a materialelor, felicităm colectivul de la „Bistriţa News”, dorindu-le viaţă lungă pe eşichierul mass-mediei din Bistriţa şi ţară, sănătate, bucurii, împliniri, iar colecţionarului şi jurnalistului Marius Chiuzan, să devină un „maestru” desăvârşit în lumea gazetăriei, să rămână mereu tânăr alături de familie şi copii.
Comentarii
Aniversarea ziarului BISTRITANEWS, precum si organizarea expozitiei personale, imi da prilejul, stimate domnule Chiuzan, sa va urez numai impliniri in tot ceea ce faceti. Imi exprim sincera admiratie, pentru ceea ce faceti ca si colectionar, ca ziarist, si nu in ultimul rand, ca OM!
LA MULTI ANI !
D. Pop
Adaugă comentariu nou