Spitalul are datorii de 4,4 milioane lei, dar are de încasat peste 10 milioane de la CAS
La finele lunii august, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa avea datorii către furnizorii de bunuri şi servicii de circa 4,4 milioane lei, a precizat directorul financiar, Reghina Dragotă. Aceste datorii au apărut din cauza nefinanţării serviciilor medicale pe care le încasează spitalul de la Casa de Asigurări de Sănătate. Adică, Spitalul ar avea de încasat de la CAS BN nu mai puţin de 10,7 milioane lei.
Aceste restanţe nu afectează actul medical, a dat asigurări staff-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă. Pentru medicamente, se optează pentru “acoperirea” fiecărei grupe de medicamente, chiar dacă nu sunt achiziţionate cele mai scumpe.
Normal, dacă pacienţii vor neapărat un anumit medicament, atunci au posibilitatea să şi-l achiziţioneze!
În context, managerul unităţii, prof.dr. Mircea Gelu Buta a precizat că probleme ar putea apărea în ultimul trimestru, de fiecare dată “omis” în buget. El i-a solicitat preşedinteleui CJ, Emil Radu Moldovan, să încerce să obţină un buget mai mare pentru Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, care s-ar resimţi şi la nivelul furnizorilor de servicii medicale.
Gabriela Ciornei
Citiţi şi:
- Aquabis are de recuperat de la clienţi datorii de aproape 6 milioane lei
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în aşteptarea deconturilor de peste 4 milioane lei
- Daniel Suciu (PSD): Spitalul Judeţean are de recuperat peste 9 milioane lei de la CAS BN
- Banii colectaţi din asigurările de sănătate nu ajung pentru susţinerea sistemului sanitar
- Circa 4,4 milioane lei ar putea costa modernizarea grupurilor sanitare ale spitalului
Adaugă comentariu nou