În 19 şi 22 octombrie nu se eliberează permise, certificate şi plăcuţe de înmatriculare

În luna octombrie au demarat etapele de punere în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere.

“Gradul de complexitate şi volumul operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente presupune întreruperi ale fluxurilor unor activităţi. Astfel, în zilele de vineri, 19 octombrie a.c. şi luni, 22 octombrie a.c., nu se vor putea emite/confecţiona permise de conducere sau dovezi înlocuitoare ale acestora; certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora; autorizaţii provizorii de circulaţie şi plăci cu numere de înmatriculare”, a anunţat Teodor Gârda, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, vineri şi luni nu se va putea susţine proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere. În schimb, activitatea de examinare la proba practică se va derula conform programărilor.

Modernizarea Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere se derulează în două etape. Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an, iar un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere.

In acest sens, se va elimina necesitatea procurării şi completării de către cetăţeni a formularelor aferente, care vor fi tipărite direct la ghişeele de primire a documentelor, în sistem informatic.

Potrivit sursei citate, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise, la ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene de profil. Modernizarea în totalitate a Sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiile referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5