Gloria Bistrița - Steaua București, marți de la 21:30
Legitimațiile de acces pentru partida etapei a 30-a a Ligii I dintre Gloria Bistrița și Steaua București au fost puse în vânzare sâmbătă dimineața. Prețurile sunt următoarele: 20 Lei – Tribuna I și 2, 10 Lei – Sector Peluză (doar pentru elevi, studenți și pensionari). Casa de bilete din incinta clubului va fi deschisă sâmbătă, luni și marți (ziua jocului). Marți vor funcționa toate casele de bilete.
Partida etapei a 30-a dintre Gloria și Steaua va avea loc marți de la ora 21:30.
În atenția mass-mediei Cererile de acreditare pentru mass-media pot fi trimise până cel târziu marți, 7 Mai, ora 14:00, la adresa [email protected].
Solicitările venite după expirarea termenului anunțat nu vor fi luate în considerare, vă rugăm să nu neglijați acest aspect. Toate cererile trebuie să conțină: nume, funcția (reporter/fotoreporter/cameraman), instituția reprezentată, precum și copie a legitimației de serviciu pentru fiecare persoană în parte.
Acreditările pot fi ridicate marți 7 Mai, (ziua meciului) de la sediul clubului nostru, după ora 19:30 (Str. Parcului nr. 3) - Casa de bilete nr. 1.
Acreditările vor fi acordate în funcție de locurile disponibile și de numărul de solicitări, astfel încât să existe un echilibru între instituțiile media. Pentru a asigura o distribuire uniformă, ne rezervăm dreptul de a selecta solicitările.
Accesul reprezentanților mass-media în stadion se face pe la turnichetul pentru tribuna II D și masa presei (după cum se poate vedea și pe verso tichet - turnichetul roșu), nu pe la tribuna oficială.
Jurnaliștii prezenți la stadion sunt rugați să aibă asupra lor, pe lângă acreditarea de meci, și legitimația de serviciu. Ziariștii care nu vor avea asupra lor legitimația de serviciu, nu vor avea acces la masa presei, chiar dacă dețin acreditare de meci. Numele trecut pe acreditarea de meci trebuie să corespundă cu cel de pe legitimația de serviciu.
Conform regulamentelor în vigoare, la meciurile televizate în direct, reprezentanții televiziunilor nedeținătoare de drepturi sau ai altor instituții media nu au acces în stadion cu camere de filmat, putând filma doar la conferința de presă, organizată în zona mixtă, după meci. ...
Adaugă comentariu nou