Eroii Ocniţei s-au ridicat la ceruri!

Ziua de Ispas, ziua Înălţării Domnului este de ceva vreme sărbătorită ca ZI A EROILOR români din toate timpurile. Cu mulţumire scriu aceste rânduri pentru a-mi exprima bucuria că Ocniţa, prin elevii ei, prin dascălii ei, prin tinerii şi vârstnicii ei în fruntea cărora se află preotul Vasile Drăgan au închinat un imn de slavă Eroilor Neamului, mai întâi în biserica străbună prin săvârşirea Sfintei liturghii, apoi în faţa monumentului eroilor din Ocniţa căzuţi în cele două războaie mondiale aflat în curtea bisericii.
Ocniţa este acum un sat mic dar cu suflet mare. Un sat bine ancorat în istoria dăinuirii româneşti. Pentru că nu-i de ici de colo să dai jertfă 98 de eroi pe altarul reintregirii Neamului în cele două conflagraţii mondiale! În acelaşi timp Ocniţa este un sat obişnuit, total neatent la mersul fără busolă al Europei actuale, preocupat doar de ziua de azi şi de mâine, insensibil la nesfârşita vrajbă politică a pigmeilor agitaţi de pe malul Dâmboviţei. Ocniţa este un sat de poveste, aşa cum sunt mii de sate prin văile binecuvântatei noastre Transilvanii...O vatră românească cu oameni vrednici şi cu copiii minunaţi. O sută de copiii în şcoala generală, vreo patruzeci de prichindei la grădiniţă şi vreo douăzeci şi cinci de elevi care fac naveta la liceul din Teaca constituie o zestre cu care nu se pot mândri multe comune din judeţ! Şcoala este mare, încăpătoare şi frumoasă. De doi ani de zile o treime din elevii şcolii fac parte din ansamblul folcloric Cununa Grâului unde învaţă să cînte şi să danseze. Ziua Eroilor din acest an a fost pregătită cu minuţiozitate de profesoara de limba română Adina Gligan şi de învăţătoarea Mariana Drăgan. În faţa monumentului Eroilor ridicat în anul 2003 după un proiect inspirat al colonelului în retragere Alexandru Misiuga au prezentat un montaj literar muzical emoţionant elevii şcolii generale, cu preponderenţă cei ai clasei a VIII-a.
Un buchet mare de trandafiri merită cu prisosinţă profesoara Adina Gligan pentru mesajul patriotic autentic şi pentru consistenţa programului prezentat de elevi. Am văzut bătrâni plângând de emoţie. Am văzut părinţi fericiti şi copiii mândri să poarte costumul naţional! Am recitit scrisoarea de la Muselim Selo a lui badea George Coşbuc şi am presărat ''ale laurilor foi'' pe mormântul imaginar al fiecărui soldat căzut pe meleagul străbun sau prin cine ştie ce colţuri ale Europei în vremuri de răstrişte...Părintele Vasile Drăgan ne-a adus aminte tuturor că Eroii nu mor niciodată! Fie şi numai pentru că sunt pentru totdeauna ai noştri! Fie pentru că poartă mereu chipul drag al bunicului sau al străbunicului! Fie pentru că jertfa lor de ieri stă la temelia vieţii noastre de azi.
A fost Ziua Eroilor la Ocniţa! Un preot cu har, Vasile Drăgan, o preoteasă-dăscăliţă dăruită întru meseria sa - Mariana Drăgan, o profesoară de limba română inspirată şi superb emoţionată - Adina Gligan, o fiică a satului cucerită de nostalgia copilăriei - Cornelia Ardelean şi un buchet multicolor de costume naţionale înflorite pe nişte bujori superbi cu numele de Teodora Florea, Patric Cătinean, Gabriel Horga, Adelina Horga, Maria Selejan, Denisa Pogăcean, Simona şi Doiniţa Rostaş, Robert şi Mara Rus, Lorena Muntean, Adelin Moldovan, Ionuţ Sara, Simona Sabău, Maria Someşan, Diana Ardelean, Alina Varga, Daiana Tamaş - au făcut ca pentru o jumătate de oră Bunul Dumnezeu să-şi coboare privirea şi să-şi reverse bunătatea peste satul copilăriei mele, peste oamenii şi mai ales peste Eroii vrednici de pomenire ai Ocniţei!
Într-o asemena zi astrală ce rost ar mai avea să privim şi la partea goală a paharului...?