Andra, Connect-R, Proconsul, Andreea Bălan şi mulţi alţii te invită la concert în Heidenfeld
Andra, Connect-R, Proconsul, Deepcentral, Andreea Bălan, Laurenţiu Duţă, Keo&Skizzo Skillz, Crush&Alexandra, Marius Gavrilă& DJ Jungle, Alin Călinescu te invită la distracţie, sâmbătă şi duminică, în Complexul de agrement Heidenfeld.
Cătălin Măruţă, Antonio Passarelli, Petrişor Tănase şi Alex sunt alte vedete pe care bistriţenii au ocazia să le vadă în acest sfârşit de săptămână.
Sâmbătă – 3 august şi duminică – 4 august 2013, municipiul Bistriţa este gazda celui mai mare turneu naţional, MixMusix evo 2013 - un eveniment de amploare organizat de firmele „Lidl” şi „MixMusic”, respectiv de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Bistriţa.
Programul MixMusix evo 2013 este următorul:
Sâmbătă, 3 august 2013 – Complexul de agrement Heidenfeld:
Orele 17.00 – 19.00:
„Pofteşte şi găteşte” la bucătăria mobilă cu cei mai buni bucătari şi artişti (concursuri cu premii);
Orele 19.15 – 23.00:
Program artişti la scena mare – concerte 100% live
Duminică, 4 august 2013 – Complexul de agrement Heidenfeld:
Orele 17.00 – 19.00:
„Pofteşte şi găteşte” la bucătăria mobilă cu cei mai buni bucătari şi artişti (concursuri cu premii);
Orele 19.15 – 23.00:
Program artişti la scena mare – concerte 100% live
Orele 23.00:
Artificii
***
„Anul acesta, evenimentul a ajuns la a treia ediţie. Este organizat de un sponsor mare, de oameni serioşi şi dorim ca publicul să fie atras de tot ceea ce înseamnă acest eveniment. Scena folosită are o deschidere de 28 de metri, iar sunetul şi luminile sunt asigurate cu aparatură de ultimă generaţie. Este un eveniment de calitate şi sper că publicul va reacţiona pe măsura pregătirilor pe care le-am făcut. Vă garantez că evenimentul va avea aceeaşi valoare, de la început până la sfârşit. Ca argument, publicul cu cel mai mic număr de oameni a fost de 15.000, iar cel mai numeros, de 43.000. Bistriţa este cel de-al unsprezecelea oraş în care a ajuns anul acesta turneul şi trebuie să vă spun că puţine oraşe au cooperat aşa cum s-a întâmplat aici. Am doar cuvinte de laudă pentru Primăria municipiului Bistriţa. Punctual, relaţia de colaborare cu domnul primar şi cu toată lumea de aici a fost excepţională”, a menţionat directorul de evenimente al firmei „MixMusic”, Eugen Mocanu.
***
„În ceea ce priveşte transportul spre Complexul de agrement Heidenfeld, nu va fi o linie verde, dar bistriţenii pot ajunge acolo cu mijloacele de transport în comun. Dar, dacă în staţii va aştepta un număr mai mare de oameni, şoferii vor observa acest lucru şi frecvenţa opririlor în staţii va fi mărită. Din punctul de vedere al administraţiei locale, ne vom strădui să rămânem pe lista acestui turneu pentru că este vorba despre evenimente bine pregătite şi sper că şi bistriţenii le vor aprecia”, a spus primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, adăugând că evenimentul este o repetiţie pentru “Zilele municipiului Bistriţa”.
Adaugă comentariu nou