Oameni care sensibilizează sufletul şi privirea

Un artist plastic, consacrat – MARIA MĂRGINEAN – în plină ascensiune

Cunoscută, consacrată, recunoscută, cu un har Dumnezeiesc aplecat spre pictură, de o sensibilitate aparte, cu sufletul şi ochii destinaţi a realiza superbe şi minunate tablouri, în diferite tehnici şi moduri plastice, cu o tenacitate şi ambiţie de invidiat – pictoriţa Maria Mărginean este o figură emblematică în domeniul artelor în urbea noastră.
Absolventă a Universităţii de Artă şi Design, Secţia Pictură din Cluj-Napoca, în anul 2010, având şi cursuri de Pedagogie, Maria Mărginean ne impresionează şi ne încântă cu puterea creaţiei ei, excelând în peisaje şi portrete şi realizând până în momentul de faţă mai multe expoziţii personale.
Reamintim doar câteva: „Citadine” la Galeriile de Artă a Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, din anul 2011, în Salonul Anual al Uniunii Artiştilor Plastici Bistriţa „Infernul şi Paradisul”, în 2011, cu câteva lucrări.
Cităm câteva aprecieri ale regretatului scriitor şi ziarist Ion Moise: „Maria Mărginean are o surprinzătoare tuşă originală care proiectează într-o altă lumină vestigiile emblematice ale vechiului burg transilvan – Bistriţa, cât şi din Cluj-Napoca şi Sighişoara”.
Fiind şi o ortodoxă convinsă, cu putere de a se ruga şi a crede în Dumnezeire, Maria Mărginean îşi revarsă talentul în realizarea de icoane, inclusiv pe sticlă, dând dovadă de o mare generozitate, prin dăruirea lor persoanelor cu o sensibilitate aparte.
Menţionăm că multe dintre lucrările sale, în culori calde şi luminoase, se află în colecţii particulare din Cluj-Napoca, Mediaş, Bistriţa, Dej, Baia Mare etc.
Lumina din sufletul ei se revarsă în tablourile realizate, iar lumina din lucrările sale în sufletele privitorilor.
Un destin artistic de excepţie, iar steaua ei călăuzitoare credem că va lumina etern şi o va călăuzi în desăvârşirea sa artistică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5