„Sănătate prin mişcare” la Dumbrava Minunată
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud s-a alăturat campaniei “Săptămâna Mobilităţii Europene” organizând joi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, la Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava minunată” din Bistriţa o acţiune cu tema „Sănătate prin mişcare”.
Pentru că vremea nu a fost favorabilă activităţilor în aer liber, evenimentul a avut loc în incinta grădiniţei. Preşcolarii au fost conştientizaţi asupra necesităţii păstrării unui aer curat şi sănătos, au fost încurajaţi să aleagă mijloace de transport nepoluante şi au făcut cunoştinţă cu personajul Flopi din povestea „Flopi şi aerul”. La final copiii au construit din lego mijloace de transport ecologice, iar munca lor a fost recompensată cu diplome, dulciuri şi jucării oferite de Primăria Bistriţa şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud au distribuit materiale informative cu tema „Un stil de viaţă sănătos”.
Citiţi şi:
- “Aer curat –E rândul tău!”
- Preşcolarii de la "Dumbrava Minunată", învăţaţi să colecteze selectiv de reprezentanţii APM şi cei ai Vitalia
- Caravana de Toamnă “Bucurie în Mișcare” ajunge în 2 octombrie la Reteag
- Gimnazială 4, 10 paşi spre a fi eco
- Micuţii de la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” salvează pământul
Adaugă comentariu nou